grădină definitie

grădínă (grădíni), s. f. – Suprafață de teren arabil pe care se cultivă legume, flori sau pomi fructiferi. – Mr., megl. gărdină. Bg., sb. gradina (Cihac, II, 115; Meyer 119; DAR), cf. gard, și alb. gradinë. – Der. grădinar, s. m. (persoană care se ocupă de cultivarea unei grădini), cf. bg. gradinar (Conev 76), sb. gradinarĭ; grădinăreasă (var. grădinăriță), s. f. (femeie care se ocupă de cultivarea unei grădini; soție de grădinar); grădinăresc, adj. (de grădină); grădinări, vb. (a cultiva sau a îngriji grădini); grădinărie, s. f. (horticultură); grădinărit, s. n. (horticultură). substantiv feminingrădină

grădínă s. f., g.-d. art. grădínii; pl. grădíni substantiv feminingrădină

GRĂDÍNĂ, grădini, s. f. 1. Loc (de obicei în preajma casei și îngrădit) în care se cultivă legume, flori, pomi. Grădină de flori. Grădină de zarzavat. Grădină de pomi. ▭ Din cînd în cînd își arunca ochii printre gard în grădina Irinei. BUJOR, S. 80. Uite-l verde și rotund Nucul din grădi­nă ! COȘBUC, P. I 261. Mîndră-i lumea cu feciori Ca grădina cu bujori. JARN*IK-BÎRSEANU, D. 400. ◊ Fig. Vom merge departe Pînă-n grădinile păcii, Pînă-n grădina dreptății. BANUȘ, B. 94. ◊ Grădină botanică v. botanic. Grădină zoolo­gică = loc unde sînt adunate și îngrijite, cu scop științific și instructiv, animale de diferite specii și din diferite regiuni. Grădină de vară = restaurant amenajat vara într-o grădină. ◊ Expr. Grădină de om (sau de băiat etc.) = om plăcut la vorbă, deschis la inimă, simpatic. Ah, ce mucalit e Mișu, I-o grădină de băiat ! VLAHUȚĂ, la TDRG. E mai bine să-ți zică: Este grădină de om. Și, De vorba lui nu te saturi. PANN, P. V. III 9. ♦ Parc. Și-i fi cavalerul nostru pe la grădini, pe la teatru, pe la baluri. ALECSANDRI, T. I 272. La mîna stîngă, asemenea mare grădină, tot cu copaci... unde este și o fîntînă cu apă minunată. GOLESCU, Î. 77. ◊ Grădină publică = parc întreținut de un oraș și pus la dispoziția publicului. Din fericire, la grădina publică reuși să scape de amîndoi. REBREANU, R. II 225. Pe malul Brateșului, în dosul grădinii publice, Gheorghe și Irina stătuse mai toată ziua în iarbă, privind de sus luciul apei din lac. BUJOR, S. 147. 2. (În expr.) Grădină de copii = instituție didactică-educativă pentru copii de vîrstă preșcolară; gră­diniță (de copii). Grădină sezonieră = (la țară) grădină de copii care funcționează numai în timpul muncilor agricole. – Pl. și: (rar) grădine (IOSIF, V. 79, EMINESCU, N. 57). substantiv feminingrădină

GRADÍNĂ s.f. (Arte) Daltă specială din oțel, folosită în sculptură și pentru cioplirea elementelor de construcție decorative. [< it. gradina]. substantiv feminingradină

grădínă f., pl. ĭ (vsl. bg. gradina. V. gard). Loc îngrădit în care se cultivă florĭ saŭ legume (p. fructe se zice livadă). Grădină botanică, zoologică, p. studiu plantelor, al animalelor. Grădină de copiĭ (după germ. kinder-garten), școală de copiĭ care n´aŭ intrat încă în școala primară și în care nu se învață cu cărțĭ. (Întemeĭată de Fröbel, din care cauză se maĭ numește și școală fröbeliană). Grădină publică, grădină a comuneĭ orĭ a statuluĭ [!], deschisă tuturor. Fig. Persoană plină de calitățĭ: acest om e o grădină, o grădină de om. Mă duc în grădină, mă duc în grădina caseĭ noastre orĭ a alteĭ case orĭ intru în grădina publică care e lîngă mine. Mă duc la grădină, mă duc la grădina publică, care, în general, e departe de mine. substantiv feminingrădină

grădină f. 1. îngrădire cu flori, fructe, legume; grădină botanică, unde s’au adunat plante exotice și indigene pentru înlesnirea studiilor; grădină de copii, școală începătoare pentru desvoltarea naturală a copilașilor, deprizându-i de timpuriu cu o activitate spontană (întemeiată de Fröbel); 2. fig. se zice de cel ce posedă toate calitățile: o grădină de om. [Slav. GRADINA]. substantiv feminingrădină

gradínă (daltă) s. f., g.-d. art. gradínei; pl. gradíne substantiv feminingradină

GRADÍNĂ s. f. daltă din oțel folosită în sculptură și pentru cioplirea elementelor de construcție decorative. (< it. gradina) substantiv feminingradină

GRADÍNĂ, gradine, s. f. Daltă specială din oțel folosită la cioplirea unor roci pentru realizarea unor elemente de construcție decorative. [Acc. și: grádină] – Din it. gradina. substantiv feminingradină

GRĂDÍNĂ, grădini, s. f. 1. Suprafață de teren arabil, de obicei îngrădită, pe care se cultivă legume, flori sau pomi fructiferi, în vederea obținerii unor produse; grădinărie. ◊ Expr. O grădină de om = om plăcut, simpatic. 2. Suprafață de teren plantată (și amenajată cu alei, bănci etc.) care servește ca loc de agrement sau care are rol decorativ. ◊ Grădină botanică = instituție (științifică) dotată cu o suprafață de teren pe care sunt cultivate (în scopul prezentării și studierii) colecții de plante. Grădină zoologică = instituție (științifică) dotată cu o suprafață de teren pe care sunt crescute (spre a fi expuse publicului sau studiate) animale din diverse regiuni ale Pământului. ♦ Grădină de vară = restaurant amenajat în timpul verii în aer liber. 3. (În sintagmele) (Ieșit din uz) Grădină de copii = grădiniță (de copii). Grădină sezonieră = grădiniță de copii care funcționează în mediul rural în timpul muncilor agricole. – Din bg., sb. gradina. substantiv feminingrădină

!gárden-párty (angl.) [e pron. ă] s. n., art. gárden-párty-ul; pl. gárden-párty-uri substantiv feminingarden-party

jále-de-grădínă (plantă) s. f., g.-d. art. jálei-de-grădínă substantiv femininjale-de-grădină

!nálbă-de-grădínă (plantă) s. f., g.-d. art. nálbei-de-grădínă; pl. nálbe-de-grădínă substantiv femininnalbă-de-grădină