grupuléț s. n., pl. grupuléțe substantiv neutrugrupuleț
GRUPULÉȚ, grupulețe, s. n. Diminutiv al lui grup; grupușor. – Grup + suf. -uleț. substantiv neutrugrupuleț
GRUPULÉȚ, grupulețe, s. n. Diminutiv al lui grup. Nici un fel de fracțiuni și grupulețe nu pot fi admise în partidul revoluționar al proletariatului, avangardă a întregului popor. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 159. În parcuri, grupulețe de copii strîng frunze în coșulețe de sîrmă. SAHIA, U.R.S.S. 41. substantiv neutrugrupuleț
grupuleț | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | grupuleț | grupulețul |
plural | grupulețe | grupulețele | |
genitiv-dativ | singular | grupuleț | grupulețului |
plural | grupulețe | grupulețelor |