grupare definitie

GRUPÁRE s.f. 1. Acțiunea de a (se) grupa și rezultatul ei. 2. Colectivitate unită prin idei, concepții sau interese comune; grup. ♦ (Mil.) Întrunire temporară de subunități, unități sau mari unități diferite sub o comandă unică în vederea unei misiuni de luptă. 3. Ansamblu de atomi legați între ei, a căror prezență în molecula unei substanțe determină o funcție chimică. [< grupa]. substantiv feminingrupare

GRUPÁRE s. f. 1. acțiunea de a (se) grupa. 2. grup de persoane unite prin idei, concepții, interese comune. ◊ (mil.) întrunire temporară de subunități, unități sau mari unități diferite, sub o comandă unică, în vederea unei misiuni de luptă. 3. ansamblu de atomi legați între ei, a căror prezență în molecula unei substanțe determină o funcție chimică. (< grupa) substantiv feminingrupare

grupáre s. f., g.-d art. grupắrii; pl. grupắri substantiv feminingrupare

GRUPÁRE, grupări, s. f. Acțiunea de a (se) grupa și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se grupează laolaltă. – V. grupa. substantiv feminingrupare

GRUPÁRE, grupări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) grupa și rezultatul ei. Tabloul este o capodoperă ca execuție, tehnică, grupare, lumină, colorit etc. GHEREA, ST. CR. II 63. 2. Colectivitate de persoane reunite printr-o comunitate de idei, de concepții sau de interese; grup. Scindarea Europei este o urmare a politicii puterilor occidentale, îndreptată spre crearea unei grupări militare de state vest-europene. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2898. 3. (Chim.; uneori determinat prin « funcțională ») Reunire de doi sau mai mulți atomi a căror prezență în molecula unei substanțe determină o funcție chimică. substantiv feminingrupare

GRUPÁ vb. I. tr., refl. A (se) aduna, a (se) forma în grupuri. [< fr. grouper]. verb tranzitivgrupa

GRUPÁ vb. tr., refl. a (se) aduna, a (se) reuni în grup. (< fr. grouper) verb tranzitivgrupa

grupá (a ~) vb., ind. prez. 3 grupeáză verb tranzitivgrupa

grupà v. a (se) reuni în grup: a grupa persoane, fapte. verb tranzitivgrupà

GRUPÁ, grupez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc, a (se) reuni într-un grup. ♦ Tranz. A comasa. 2. Refl. A se alătura unei mișcări, unui curent, unui conducător (militând pentru o idee). 3. Tranz. A împărți, a repartiza în grupuri. – Din fr. grouper. verb tranzitivgrupa

GRUPÁ, grupez, vb. I. 1. Refl. (Despre oameni împrăștiați) A se aduna la un loc, a se reuni într-un grup, a forma unul sau mai multe grupuri. Oamenii se și grupară pe lîngă agitatorii fiecărei ulițe. MIHALE, O. 108. Cîteva sute de muncitori au inundat curtea, grupîndu-se către poartă. SAHIA, N. 36. ♦ Tranz. (Cu privire la terenuri agricole) A comasa. Producătorii care își vor grupa terenurile pentru a lucra în comun vor peimi prime de producție majorate cu 10% față de gospodăriile individuale. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2873. 2. Refl. (Despre oameni sau grupări) A se alătura unei mișcări sau unui curent politic, social sau științific, a face zid în jurul unui șef, unui conducător, a milita pentru o idee. Îndată mai mulți juni plini de inimă se grupară în giuru-i. NEGRUZZI, S. I 339. ◊ Tranz. Federația Sindicală Mondială este organizația cea mai puternică și cu cel mai mare prestigiu din istoria clasei muncitoare, organizație care grupează majoritatea oamenilor muncii de pe globul pămîntesc. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11, 48. 3. Tranz. (Cu privire la oameni sau obiecte concentrate laolaltă) A împărți, a distribui, a repartiza în grupuri sau în grupe. Elevii au fost grupați în trei cercuri de studii. verb tranzitivgrupa

*grupéz v. tr. (fr. grouper). Fac grupe, adun în grupe. V. refl. Mă adun în grupe. verb tranzitivgrupez

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluigrupare

grupare substantiv feminin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	grupare	gruparea
nominativ-acuzativ	plural	grupări	grupările
genitiv-dativ	singular	grupări	grupării
genitiv-dativ	plural	grupări	grupărilor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z