grup definitie

GRUP s.n. 1. Ansamblu de persoane, de obiecte, de fenomene sau de noțiuni; grămadă. ◊ Grup social = colectivitate de indivizi între care există relații sociale determinate, se supun acelorași norme de comportament și urmăresc un țel comun. 2. (Mat.) Mulțime în care se definește o lege de compunere care asociază la orice pereche de elemente ale sale un alt element. 3. Ansamblu de piese mecanice etc. reunite din punctul de vedere al caracteristicilor principale sau funcțional. [< fr. groupe, cf. it. gruppo]. substantiv neutrugrup

GRUP s. n. 1. ansamblu de persoane, de obiecte, de fenomene sau de noțiuni cu însușiri asemănătoare; ceată. o~ social = colectivitate de indivizi între care există relații sociale determinate, se supun acelorași norme de comportament și urmăresc un țel comun; ~ de armate = mare unitate operativ-strategică din mai multe armate. 2. (mat.) mulțime în care se definește o lege de compunere care asociază la orice pereche de elemente ale sale un alt element. 3. ansamblu de piese mecanice etc. reunite din punctul de vedere al caracteristicilor principale sau funcționale. ♦ ~ sanitar = încăpere prevăzută cu closet, chiuvetă etc. (< fr. groupe) substantiv neutrugrup

*grup n., pl. urĭ (it. gruppo. V. grop) și grúpă f., pl. e (fr. groupe, m.). Ceată, reuniune. Grămăgĭoară. substantiv neutrugrup

grup s. n., pl. grúpuri substantiv neutrugrup

grup (grúpuri), s. n. – Ansamblu de obiecte, de animale sau plante asemănătoare, grupare. – Var. grupă, s. f. Mr. grup. Fr. groupe. – Der. grupa, vb., din fr. grouper; grupet, s. n., din it. gruppetto. Cuvîntul mr. provine din it. substantiv neutrugrup

grup n. 1. reunire de persoane: grup de amici, de alegători; 2. număr de obiecte ce formează un tot: un grup de case. substantiv neutrugrup

GRUP, grupuri, s. n. 1. Ansamblu de obiecte, de animale sau de plante asemănătoare, aflate laolaltă. ♦ Ansamblu de obiecte, de piese etc. de același fel, reunite pe baza caracteristicilor funcționale și alcătuind un tot. Grup electrogen. ◊ Grup sanitar = încăpere prevăzută cu closet, chiuvetă (și, uneori, cu cadă de baie). 2. Ansamblu de persoane reunite (în mod stabil sau temporar) pe baza unei comunități de interese, de concepții etc.; grupă, colectiv. ◊ Loc. adv. În grup = mai mulți laolaltă, în colectiv. În grupuri de câte... = câte (atâția)..., deodată. ◊ Expr. Grupuri-grupuri = (în) mai multe grupări, adunări. ♦ Spec. Fracțiune politică; grupare formată din reprezentanții unui partid sau ai unui curent politic. 3. (Ec.) Asociere între două societăți, pe baza anumitor aranjamente. 4. (Mat.) Mulțime de elemente în care fiecărei perechi de elemente îi corespunde un element din aceeași mulțime, în care este adevărată asociativitatea oricare ar fi elementele mulțimii, în care există un element neutru și un element opus legii de compunere a mulțimii. – Din fr. groupe. substantiv neutrugrup

GRUP, grupuri, s. n. (Adesea urmat de determinări la genitiv sau introduse prin prep. «de») 1. Ansamblu de obiecte de același fel aflate sau puse (în scop deter­minat) laolaltă. V. grămadă. Un grup de arbori. ◊ Grup electrogen v. electrogen. 2. Ansamblu de persoane pe care-i apropie ceva sau care (în mod temporar) săvîrșesc o acțiune comună. Au intrat din stînga un grup de femei în negru. DAVIDOGLU, M. 17. Maxim se-ntoarse spre grupul pe care-l lăsase la ușă, dar muncitorii se-mprăștiaseră printre săteni. CAMILAR, TEM. 282. Grupul nostru este cel mai fericit. SAHIA, N. 114. Pe lîngă grupul Anton Pann, Nănescu, Chiosea și Unghiurliu, unul și nedespărțit, se lipise un copilandru nalt, rumen, sprintenel. GHICA, S. A. 79. ◊ Loc. adv. (În opoziție cu individual, singur) În grup = mai mulți lao­laltă, în colectiv. Copiii sînt elevi la o școală dintr-un sat vecin. I-a adus, în grup, învățătoarea să le arate muzeul. STANCU, U.R.S.S. 86. Un domn s-arată în ușă, o deschide larg în lături, și le spune că pot să intre, deoarece sînt în grup. SP. POPESCU, M. G. 69. În grupuri de cîte (atîția) = cîte (atîția) deodată. Elevii vor vizita expoziția în grupuri de cîte zece. ◊ Expr. Grupuri-grupuri = (în) mai multe cete sau grămezi așezate una lîngă alta sau succedîndu-se una după alta. Oamenii ieșiră încetinel, se mai opriră în ogradă, apoi în uliță, grupuri-grupuri, chibzuind și sfătuind. REBREANU, R. I 238. Grupuri-grupuri, de oameni, femei și copii se făceau pe la casele vecine. BUJOR, S. 48. 3. Colectivitate de persoane reunite pe baza unor idei, concepții, interese sau scopuri comune. ◊ Grup social = categorie socială, clasă socială. Limba ca mijloc de comunicare între oameni în societate servește în egală măsură toate clasele societății și manifestă din acest punct de vedere un fel de indiferență față de clase. Dar oamenii, diferitele grupuri sociale, clasele sînt departe de a fi indife­rente față de limbă. STALIN, PROBL. LINGV. 12. ♦ Frac­țiune politică; grupare formată din reprezentanții unui partid sau ai unui curent politic. Eu sînt candidatul grupu­lui tînăr, inteligent și independent. CARAGIALE, O. I 152. substantiv neutrugrup