grotesc definitie

GROTÉSC s.n. (Poligr.) Literă de tipar fără piciorușe, formată din combinații cu arce și segmente de dreaptă. [< fr. grotesque]. adjectivgrotesc

GROTÉSC, -Ă adj. De un comic exagerat; caraghios, nenatural; ciudat, bizar. // s.n. 1. Categorie estetică prin care se definește contrariul sublimului, caracterul a ceea ce este grotesc. 2. Gen de ornamentație de origine romană, reintrodus în epoca Renașterii, constând într-o decorație fantastică, pictată sau sculptată, alcătuită din motive geometrice vegetale, animale și personaje (bizare) îmbinate cu arabescuri. [Cf. fr. grotesque, it. grottesco < grotta – peșteră]. adjectivgrotesc

*grotésc, -éscă adj., pl. f. ștĭ și sce (it. grottesco, d. grotta, grotă, săpătură, cum se numeaŭ ruinele palatuluĭ luĭ Titu dezgropate la Roma și pe aĭ căror părețĭ [!] eraŭ caricaturĭ). Ridicul pin [!] aspect orĭ pin mișcărĭ. S. n. Ceĭa ce e grotesc. – Ca adv. grotește. adjectivgrotesc

grotésc² s. n. adjectivgrotesc

grotesc a. 1. care imitează natura înt’un mod bizar; 2. fig. ridicul, extravagant: scenă grotescă. ║ n. ceeace-i grotesc, burlesc. adjectivgrotesc

GROTÉSC, -Ă I. adj. de un comic exagerat; caraghios, nenatural; ciudat, bizar. II. s. n. 1. categorie estetică reflectând realitatea, contrar sublimului, în forme fantastice, bizare, monstruoase. 2. gen de ornamentație de origine romană, reintrodus în epoca Renașterii, din pictură sau sculptură decorativă cu figuri grotești. 3. literă de tipar fără piciorușe, din combinații cu arce și segmente de dreaptă. III. s. f. (teatru) gen de comedie. (< fr. grotesque, it. grottesco) adjectivgrotesc

grotésc¹ adj. m., f. grotéscă; pl. m. și f. grotéști adjectivgrotesc

GROTÉSC¹ s. n. Formă de literă de tipar fără picio­rușe, executată numai din combinații de arce și seg­mente de dreaptă. adjectivgrotesc

GROTÉSC, -Ă, grotești, adj., s. n. 1. Adj. Care este de un comic excesiv prin aspectul caricatural, neobișnuit de caraghios; ridicol, burlesc; bizar. ◊ (Substantivat, n.) Grotescul unei situații. ♦ (Substantivat, n.) Categorie, ipostază estetică reflectând realitatea în forme fantastice, bizare, disproporționate, caricaturale. 2. S. n. Corp de literă de tipar fără piciorușe, format din arce și segmente de dreaptă de aceeași grosime. – Din fr. grotesque. adjectivgrotesc

GROTÉSC² -Ă, grotești, adj. (Mai ales în artele plastice și în arta dramatică) De un comic excesiv, care produce dezgust; neobișnuit de caraghios, de ciudat, de nenatural, de extravagant; bizar. Atitudine grotescă. ▭ Îndată după apariția grotescă a sălbaticului cu parul, abatele... văzu o fîntînă cu cumpănă. SADOVEANU, Z. C. 28. Țăranul, în scrierile sale, formează orizontul albastru pe care se profilează tipurile grotești ale clasei de sus. IBRĂILEANU, SP. CR. 148. ◊ (Substantivat, n.) A cădea în grotesc. Grotescul unei situații. adjectivgrotesc