gróhot n., pl. e (vsl. grohotŭ, zgomot, adică „de năruire”; rus. sîrb. grohot, hohot. V. trohot). Vest. Dărămătură [!], surpătură (de deal, de munte), grohotiș: un bîrlog astupat de grohot (NPl. Ceaur, 48). substantiv neutrugrohot
gróhot, -e, s.n. – Grohotiș; îngrămădire de bucăți de rocă colțuroasă, rezultate din dezagregarea stâncilor. (top.) Grohotu, munte în Borșa. – Din rus. grohot (MDA). substantiv neutrugrohot
gróhot (reg.) s. n., pl. gróhote substantiv neutrugrohot
GRÓHOT, grohote, s. n. (Reg.) Grohotiș. – Probabil formație onomatopeică. substantiv neutrugrohot
GRÓHOT, grohote, s. n. Grohăit. substantiv neutrugrohot
grohot substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | grohot | grohotul |
plural | grohote | grohotele | |
genitiv-dativ | singular | grohot | grohotului |
plural | grohote | grohotelor |