grindei definitie

gríndă (-de), s. f.1. Bîrnă. – 2. Raft, poliță. – Mr. grendă, megl. grindă. Sl. gręda (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 148; Cihac, II, 129; Iordan, Dift., 108; Conev 80; Byhan 313), cf. bg. gredá, sb., cr. greda, lituan. grinda, mag. gerend(a), ngr. γρέντα. Este dublet al lui grind, s. n. (banc de nisip; dună; colină, dîmb), din sl. grędŭ, var. de la gręda. Ambele cuvinte apar numai în sl., cu sensul de „bîrnă”, dar trebuie să-l fi avut și pe cel de „banc de nisip”, care s-a păstrat, pe lîngă grind, sb. greda (Berneker 348; DAR; după Skok 70, grind provine din sb. greda, al cărui fonetism nu pare posibil; pentru Diculescu 183, din germ. medie de sus grinte, cf. Scriban). Cf. și gresie. Der. grindar, s. n. (grindă principală); grindărie, s. f. (tîmplărie); grindiș, s. n. (osatură, schelet; schelărie; esplanadă; îngrămădire de nisip); după Graur, BL, V, 83, trebuie distinse două cuvinte diferite, unul der. de la grind și altul de la grindă. Această distincție pare inutilă deoarece grind și grindă apar și ca un cuvînt unic în grind „ax” și în grindei, s. n. (ansamblul grinzilor; inima căruței; ax; arbore; esplanadă; dîmb), de la grind cu suf. -ei (după Cihac, II, 129, din mag. gerendely; după Cancel 17, din bg. grendelĭ; pentru DAR, dintr-un sl. gręndelĭ). Grindel, s. m. (peștișor, Cobitus barbulata) pare un sing. reconstituit pe baza pl. grindei (DAR; după Lacea, Dacor., III, 752, din săs. Grendel). – Din rom. trebuie să provină formele sl., care reprezintă etimonul nazalizat, cum sînt bg. gri(e)nda (Capidan, Raporturile, 222) și rut. grynda (Candrea, Elemente, 402). substantiv feminin grindă

gríndă s. f., g.-d. art. grínzii; pl. grinzi substantiv feminin grindă

grindă f. 1. lemnul lung și gros ce servă la construcțiune; 2. puntea teascului. [Slav. GRȆDA]. substantiv feminin grindă

gríndă f., pl. (vsl. grĕda, bg. greda și [după rom.] grinda; ung. gerenda, ngr. grendĭá, scris grentĭá). Bîrnă rătundă [!] (ca trunchĭurile de brad, din care se fac plutele). – P. pl., cp. cu oglindă. substantiv feminin grindă

GRÍNDĂ, grinzi, s. f. Element de construcție din lemn, oțel, beton armat etc., cu lungimea mare în raport cu celelalte dimensiuni, folosit de obicei la asigurarea rezistenței unei construcții. – Din sl. grenda. substantiv feminin grindă

GRÍNDĂ, grinzi, s. f. 1. Bîrnă groasă de lemn. 2. Element de construcție, format dintr-o grindă (1), dintr-o piesă sau dintr-un ansamblu de piese de lemn, de oțel sau de beton, constituind unul din elementele de rezistență ale construcțiilor (clădiri, poduri etc.). Lung și deșirat cum era, ajungea cu capul pînă în grinzile tavanului. REBREANU, R. I 199. Începe a chiti copacii trebuitori: ista-i bun de amînare, cela de tălpi, ista de grinzi. CREANGĂ, P. 48. În colțurile tavanului cu grinzi lungi și mohorite, painjenii își executau tăcuta și pacinica lor industrie. EMINESCU, N. 38. ◊ Expr. A cresta (sau a încresta, a însemna) în grindă = a nota, a însemna un lucru important pentru a nu-l uita. Azi am să-ncrestez în grindăJos din cui acum, oglindă ! Mama-i dusă-n sat ! Cu dorul Azi e singur puișorul. COȘBUC, P. I 102. substantiv feminin grindă

vîrlán m. (vsl. vrŭlŭ, bg. vŭrl, violent, ĭute, adică „vioĭ”. V. azvîrl). Un pește mic (10 c.m.) și vioĭ cu trup cilindric înrudit cu țiparu, cu care se și confundă (cobitis barbátula). – Se numește și grindel, moĭnă, molan și molete. substantiv masculin vîrlan

grindél m., pl. (sas. grendel, germ. grundling și grundel, de unde și litv. gruñdulas). Trans. Mold. Vîrlan. – Și grindéĭ (dedus din pl.). substantiv masculin grindel

grindél, -ei, s.m. – Specie de pește (Orthris barbatulus) frecvent în râurile din Maramureș. – Din săs. grendel (< germ. Grundel, Gründel). substantiv masculin grindel

grindél (pește) s. m., pl. grindéi, art. grindéii substantiv masculin grindel

grindel m. pește cu carnea foarte gustoasă (Cobitis barbatula). [Și grindeiușă: după corpul său lungăreț]. substantiv masculin grindel

GRINDÉL, grindei, s. m. Pește mic, asemănător cu țiparul, de culoare verde-gălbuie, cu pete mari, negre; molan (Nemachilus barbatulus). – Din săs. grendel (= germ. Grundel). substantiv masculin grindel

1) grindéĭ m., pl. tot așa. Grindel. substantiv neutru grindeĭ

2) grindéĭ n., pl. eĭe (vsl. grendelĭ, d. grenda, grindă; bg. gredĭél, sîrb. grédelj, rus. grĕadélĭ, id., rudă cu germ. grindel, grindeĭ. V. Bern. 1, 349). Patu pluguluĭ, al caruluĭ saŭ al tunuluĭ (afet). Osie maĭ mare și maĭ complicată la morĭ ș. a. Pĭesă de lemn orizontală la o streșină, la o spînzurătoare ș. a. (consolă). V. dric. substantiv neutru grindeĭ

grindél m., pl. (sas. grendel, germ. grundling și grundel, de unde și litv. gruñdulas). Trans. Mold. Vîrlan. – Și grindéĭ (dedus din pl.). substantiv neutru grindel

grindéi, -eie, s.n. – Parte componentă a plugului cu tracțiune animală: „Până-am făcut bârsă nouă / Mi s-o rupt grindeiu-n două” (Ștețco 1990: 233). – Din grindă (< sl. grenda) + -ei. substantiv neutru grindei

grindéi (obiect) s. n., pl. grindéie substantiv neutru grindei

GRINDÉI, grindeie, s. n. 1. Parte componentă a plugului cu tracțiune animală, pe care se montează trupița, cuțitul lung și coarnele. 2. Grindă mică (fixată la o construcție de-a curmezișul și orizontal). ♦ Bucată de lemn care intră în alcătuirea unor instrumente, mecanisme etc. – Grindă + suf. -ei. Cf. bg. gredel, sb. gredelj. substantiv neutru grindei

GRINDÉI, grindeie, s. n. 1. (La plugul cu tracțiune animală) Partea orizontală, de lemn sau de oțel, de care se fixează trupița și fierul lung (și antetrupița) și care la un capăt are coarnele, iar cu celălalt capăt se sprijină pe cotigă. Grindeiul pîn' l-am tocmit, S-a gătat de plugărit ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. ◊ Grindei cu ramă = grindei în formă de cadru, purtat pe două sau trei roți și avînd una sau mai multe cormane, folosit de obicei la plugul cu mai multe brazde. 2. Grindă mică, așezată orizontal și de-a curmezișul la diferite construcții. Un grindei de stejar stă prins în zid de amîndouâ laturile, iar în mijloc este o verigă rugi­nită, de care se anina ștreangul. NEGRUZZI, S. I 311. 3. Axul roții unei mori de apă; fus. substantiv neutru grindei

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului grindei

grindei   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular grindei grindeiul
plural grindeie grindeiele
genitiv-dativ singular grindei grindeiului
plural grindeie grindeielor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z