greier definitie

greier, greieri s. m. 1. (peior.) cântăreț (mai ales într-un local). 2. (tox.) chiștoc de țigară cu canabis. substantiv masculingreier

gréier (gréieri), – Insectă cu picioare lungi care produc un sunet ascuțit (Gryllus campestris, Gryllus domesticus). – Var. gre(i)er(e), grier(e), greor(e), grior(e), greur(e), grel. Lat. gryllus (Pușcariu 744, Candrea-Dens., 755; REW 3900; DAR), cf. it., sp. grillo, prov. grelh, grilh, port. grilho. Totuși der. este dificilă din punct de vedere fonetic și a fost exploatată în multe feluri. După Candrea-Dens., trebuie pornit de la lat. *grylliolus. Crețu 327 pleacă de la o formă lat. puțin probabilă, *grycellus; Pascu, Beiträge, 10 presupune o evoluție *grellus › grel, cu suf. -ur, trecut la greiur, al cărui rezultat nu este posibil, în vreme ce Scriban propune trecerea de la *grillus la › *greru › greur. În sfîrșit, Graur, BL, III, 50 presupune o evoluție a lui *grer la greer, prin intermediul unei „despicări” a doi r, cf. creer, proor, prooroc; acest ultim rezultat pare posibil, fără a fi o explicație suficientă deoarece chiar forma de bază, *grer, este anormală. Cf. și Battisti, III, 1872. substantiv masculingreier

gréier s. m., pl. gréieri substantiv masculingreier

greier m. mică insectă ce scoate un sunet ascuțit și pătrunzător. [Banat grel lat. GRYLLUS]. substantiv masculingreier

gréĭer și gréĭere și (Mold.) gríer și gréur(e) m. (lat. gryllus, d. vgr. grýllos, purcel, derivat d. la grý, un sunet imit., ca și fr. cri-cri = grillon, greĭer; it. sp. pg. grillo, pv. grelh, grilh. Din gryllus s´a făcut *grĭlus, apoĭ *greru și [infl. de treĭer, șuĭer] greur și greĭer. Cp. cu creĭer și cu alb. greră, vespe [!]). Un insect [!] ortopter care sare ca lăcusta și trăĭește în pămînt și în zidurĭ. Masculiĭ au un aparat cu care țîrîĭe și-s pomenițĭ de poețĭ. Fig. Iron. A avea greĭerĭ în cap, a avea gărgăunĭ, a avea stiglețĭ, a fi cam nebun. substantiv masculingreĭer

GRÉIER, greieri, s. m. (La pl.) Gen de insecte cu corpul scurt și gros, cu antene lungi și cu ochi mari, cu picioarele posterioare adaptate la sărit, care produc un sunet ascuțit și pătrunzător prin frecarea elitrelor (Gryllus); (și la sg.) insectă care face parte din acest gen. [Pr.: gre-ier. – Var.: gréiere, (reg.) gríer s. m.] – Lat. *grylliolus (< gryllus). substantiv masculingreier

GRÉIER, greieri, s. m. Insectă din ordinul ortopterelor, cu antene lungi și cu ochi mari; se depla­sează prin sărituri și produce un sunet ascuțit și pătrunzător prin frecarea elitrelor (Gryllus). Greierii cîntă toată noaptea în iarbă, uzi de rouă și de stră­lucirea rece a stelelor. BOGZA, C. O. 358. Albine fierb; lăcuste, greieri saltă; Țînțari se bat; fug fluturi albi departe... IOSIF, P. 35. Greierul, cîntăreț neobosit al zilelor de vară, amuțise istovit subt umbra înălțimii ocrotitoare a ierburilor. HOGAȘ, M. N. 172. – Variante: gréiere, gríer (EMINESCU, O. I 152, ALECSANDRI, P. I 192, NEGRUZZI, S. I 100) s. m. substantiv masculingreier