gravitate definitie

GRAVITÁTE s.f. 1. Însușirea de a fi grav; însemnătate, importanță; seriozitate, severitate. 2. (Impr.) Gravitație. [Cf. lat. gravitas, fr. gravité]. substantiv feminingravitate

GRAVITÁTE s. f. însușirea de a fi grav; însemnătate, importanță excepțională. ◊ seriozitate, severitate. (< fr. gravité, lat. gravitas) substantiv feminingravitate

*gravitáte f. (lat. grávitas, -átis, d. gravis, grav, greŭ). Calitatea de a fi grav: gravitatea unuĭ profesor. Importanță, dificultate: gravitatea uneĭ boale [!]. Muz. Caracteru de a fi jos, gros: gravitatea unuĭ sunet. Fiz. Centru de gravitate, centru de greutate, punctu fix pin [!] care trece rezultanta greutăților moleculelor unuĭ corp în toate pozițiunile posibile. substantiv feminingravitate

gravitáte s. f., g.-d. art. gravitắții substantiv feminingravitate

gravitate f. 1. Fiz. greutatea corpurilor; centru de gravitate, punct prin care trece rezultanta tuturor acțiunilor greutății asupra unui corp; 2. calitatea celui grav: gravitatea unui magistrat; 3. importanță: gravitatea unei afaceri; 4. caracter periculos: gravitatea unei boale. substantiv feminingravitate

GRAVITÁTE s. f. 1. Aspect extrem de important prin consecințele neplăcute, primejdioase pe care le poate avea. 2. Seriozitate, severitate, sobrietate extremă (în manifestări, atitudini etc.). 3. (Rar) Greutate; asprime. 4. (Impr.) Gravitație. – Din fr. gravité, lat. gravitas, -atis. substantiv feminingravitate

GRAVITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi grav (1), de a necesita o grijă, o atenție deosebită; p. ext. însemnă­tate, importanță mare. Criza din 1929-1933 se deosebea de toate crizele precedente prin caracterul ei, prin lunga ei durată și prin gravitatea ei. IST. R.P.R. 567. Îndeplini poruncile pătruns de întreaga gravitate a misiunii sale. VORNIC, P. 189. 2. Însușirea de a fi grav (2); seriozitate adîncă. Domnul Mihalache își răsucea mustața cu gravitate și aș­tepta cu catastiful deschis pe geantă să facă datornicul pe dracu în patru și s-aducă de prin vecini cîțiva lei. PAS, Z. I 153. Îi răspunse cu ură, dar și cu o gravitate în care străbatea trebuința de a-și dezvăli sufletul. REBREANU, P. S. 119. Gravitatea subiectelor reclamă oarecare asprime în mînuirea daltei. ODOBESCU, S. III 75. 3. Gravitație. substantiv feminingravitate

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluigravitate

gravitate  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular gravitate gravitatea
plural
genitiv-dativ singular gravități gravității
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z