gravare definitie

GRAVÁ vb. I. tr. A săpa în piatră, în lemn, în metal etc. diferite litere sau figuri, în special pentru a obține un clișeu grafic. [< fr. graver]. verb tranzitivgrava

GRAVÁ vb. tr. a săpa în piatră, lemn, metal etc. litere sau figuri, în special pentru a obține un clișeu grafic. (< fr. graver) verb tranzitivgrava

gravá (a ~) vb., ind. prez. 3 graveáză verb tranzitivgrava

gravà v. 1. a săpa în metal ori lemn figuri sau litere de reprodus prin tipar; 2. fig. a întipări cu tărie: a grava în memoria sa. verb tranzitivgravà

GRAVÁ, gravez, vb. I. Tranz. A executa prin așchiere, săpare, zgâriere etc. imagini, ornamente, litere etc. într-un material, cu ajutorul unor instrumente sau al unor mijloace tehnice speciale, pentru a obține un clișeu de imprimare sau în scop decorativ. – Din fr. graver. verb tranzitivgrava

GRAVÁ, gravez, vb. I. Tranz. A scobi în piatră, în lemn, în metal etc. pentru a executa diferite semne sau figuri, în relief sau în adîncime, cu ajutorul unor instru­mente sau a unor mijloace chimice speciale, în vederea înfrumusețării obiectelor sau pentru a reproduce ulterior semnele sau figurile. Ceasornicul gros de argint gravat cu o scenă de vînătoare. DUMITRIU, B. F. 124. Lespezi de piatră cioplită... gravate cu inscripțiuni slavone. ODOBESCU, S. II 219. verb tranzitivgrava

*gravéz v. tr. (fr. graver, d. vgerm. graban, ngerm. graben, a săpa, a grava, d. grab, groapă. V. groapă). Sap litere saŭ figurĭ în metal, în peatră, în lemn. Fig. Întipăresc adînc: a grava ceva în inima (în mintea) cuĭva. verb tranzitivgravez