gratie definitie

grátie (grátii), s. f.1. Zăbrea, bară de metal. – 2. Vergea, grilaj. – 3. Grilă. grătar. – 4. (Înv.) Grătar (de prăjit carne). – 5. Spalier. – 6. Rețea. Lat. pop. *gratis în loc de cratis (Densusianu, Hlr., 111; Pușcariu 728; Candrea-Dens., 725; REW 2304; DAR; Serra, Dacor., IX, 170), cf. it. grata, de unde sb. grata (Miklosich, Fremdw., 90). – Der. grătar, s. n. (obiect din vergele metalice pentru prăjit carnea), cu suf. -ar (din lat. *gratālis, după Pușcariu 727 și DAR; din lat. *gratārium, după Candrea-Dens., 753). Din rom. provine rut. grata (Candrea, Elemente, 408). substantiv feminingratie

grátie f., pl. gratiĭ (d. lat. grâtes și crâtis, it. grata, sp. grada, pg. grade; dim. graticula, it. gratiglia, vfr. graille, nfr. grille. D. rom. vine rut. gráta. V. grilaj). Vargă saŭ drug de metal orĭ de lemn (zăbrele) care, împreună cu altele, opresc să treacă lucrurile marĭ: cușca și leasa se compune [!] din gratiĭ, un gard făcut din gratiĭ. substantiv feminingratie

grátie (-ti-e) s. f., art. grátia (-ti-a), g.-d. art. grátiei; pl. grátii, art. grátiile (-ti-i-) substantiv feminingratie

gratie f. pl. 1. vergele de fier sau de lemn încrucișate servind de îngrădire; 2. targă sau alt lucru împletit. [Lat. vulg. GRATIS = clasic CRATIS]. substantiv feminingratie

GRÁTIE, gratii, s. f. Fiecare dintre vergelele care se așază (paralel) în tocul (sau în fața) ușilor, ferestrelor, vitrinelor etc., alcătuind împreună un ansamblu fix sau semimobil, care servește ca măsură de siguranță sau ca motiv arhitectonic. – Lat. *gratis (= cratis). substantiv feminingratie

gráție1 (-ți-e) prep. substantiv feminingrație

Grații f. pl. Mit. cele 3 zeițe, tovarășe ale Venerii: Aglae, Thalia, Euphrosyna. substantiv feminingrații

GRÁȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășie, finețe, gingășie (mai ales în atitudine și în mișcări). Vigoare în loc de grație, demnitate în loc de frumusețe, strictă exactitate la reproducerea naturii omenești în loc de forme estetice ideale, iată calitățile ce caracterizează stilul sculpturii din timpul lui Traian. ODOBESCU, S. III 75. Și flacăra privirii Și grația zîmbirii În ochii ei se joacă, pe buze-i locuiesc. ALEXANDRESCU, M. 51. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații = cele trei zeițe care erau personificarea frumuseții feminine. ♦ (La pl.; ieșit din uz) Farmece, nuri. Ce stranie schimbare în fața-i adorată Ce pînă mai ieri încă de grații strălucea ! MACEDONSKI, O. I 248. Nu-i vina mea dacă m-au înzăstrat natura cu grații. ALECSANDRI, T. I 71. ◊ Expr. A face grații = (mai ales despre femei) a căuta să pară drăgălaș, fermecător; (depreciativ) a se strîmba, a face mofturi. Cucoana face grații în balconul ei știindu-se spionată. SADOVEANU, P. S. 165. 2. (Numai în expr.) A intra în grațiile cuiva = a cîștiga încrederea, favoarea, bunăvoința cuiva. 3. (Învechit) Iertare (de pedeapsă); grațiere. Împă­ratul... mi-a zis: în zadar plîngi, ce-am hotărîttrebuie să se împlinească... dară, de ai vrea o poftă, spune, numai grație nu cere – așa zise. – Nu cer grație, am răspuns împăratului. RETEGANUL, P. V 84. 4. (Cu valoare de prepoziție; construit cu dativul) Datorită, mulțumită. Grație străduinței depuse și-a atins scopul.Grație ei i-a revenit inspirația poetică. REBREANU, R. I 209. 5. (Învechit și arhaizant; numai în expr.) Anul de grație – fiecare din anii erei creștine. Anul de grație 1830. substantiv feminingrație

GRÁTIE, gratii, s. f. (Mai ales la pl.) Vergea de fier sau de lemn, de obicei încrucișată cu altele, care se pune mai ales în fața geamurilor unei ferestre sau în fața unei uși. Harun-al-Rașid trecuse repede la altă ferestruică cu gratii, de unde se vedea în sala tronului. CARAGIALE, P. 136. Casa cea de aramă... era acum toată numai un sloi de gheață, și nu se mai cunoștea pe dinafară nici ușă, nici ușori, nici gratii, nici obloane la ferești. CREANGĂ, P. 255. După gratii de fereastră o copilă el zări. EMINESCU, O. I 144. ◊ (La închisori) Peste un sfert de ceas, avea să fie după gratii tari și bine păzite de puștile gardienilor. POPA, V. 118. Gruie zace la-nchisoare De trei ani lipsiți de soare, Și prin gratii lung privește. ALECSANDRI, P. P. 145. ◊ Gratie de matcă = gratie de tablă, cu orificii, care desparte cuibul unui stup de magazia de recoltă, spre a împiedica regina să pătrundă și să depună ouăle acolo. ◊ Fig. Nu pot să uit... Patul acela fără saltele, Care-mi săpa gratii pe spate. JEBELEANU, C. 14. Și vinul gălbui așa sclipea de frumos din paharul străveziu, printre gratia fină de alabastru însuflețit a degetelor sale ! HOGAȘ, M. N. 38. substantiv feminingratie

*gráție f. (lat. gratia, d. gratus, plăcut). Farmec, frumuseță: a avea grație în vorbă. Favoare gratuită: a intra în teatru pin [!] grația directoruluĭ. Ĭertare de pedeapsă acordată de capu statuluĭ: a acorda grație unuĭ condamnat. Har, dar divin acordat omuluĭ pentru salvarea luĭ. Milă, milostivire, favoare divină: a fi rege pin grația luĭ Dumnezeŭ și voința națională. Pl. Mit. Cele treĭ zeițe care o însoțeaŭ pe Venerea 1 și care personificaŭ ceĭa ce e maĭ seducător în frumuseță [!]. A fi în grațiile cuĭva, a-ĭ plăcea. Adv. Mulțămind [!], pin grația (ajutoru) cuĭva: am scăpat grație luĭ. substantiv feminingrație

GRÁȚIE s.f. 1. Gingășie, finețe, eleganță (în atitudini, în mișcări). ♦ (La pl.) Atitudini, cuvinte drăgălașe; drăgălășenii, farmece. ◊ A intra în grațiile cuiva = a obține bunăvoința cuiva. 2. (Rel.) Dar, ajutor supranatural pe care divinitatea l-ar acorda oamenilor pentru a se mântui. 3. Fiecare dintre cele trei zeități feminine care personificau amabilitatea, veselia, bucuria și frumusețea în mitologia greco-latină. // prep. Cu ajutorul, datorită, mulțumită. [Gen. -iei. / < lat. gratia, cf. it. grazia]. substantiv feminingrație

gráție2 (-ți-e) s. f., art. gráția (-ți-a), g.-d. art. gráției; pl. gráții, art. gráțiile (-ți-i-) substantiv feminingrație

grație f. 1. ceeace place într’o persoană sau într´un lucru; 2. favoare gratuită: a acorda o grație; 3. iertare de pedeapsă; 4. în teologie: har. substantiv feminingrație

gráție (gráții), s. f. – Drăgălășenie, finețe, gingășie. Lat. gratia (sec. XIX). – Der. gratis, adv., din fr. gratis, lat. gratis; gratifica, vb., din lat. gratificare; gratificați(un)e, s. f., din fr.; gratitudine, s. f., din lat.; gratuit, adj., din fr.; gratuitate, s. f., din lat.; gratula, vb. (Trans., a felicita), din lat., cf. germ. gratulieren; gratulați(un)e, s. f., din lat.; disgrație, s. f., din fr. disgrîce; disgrația, vb., din lat. substantiv feminingrație

GRÁȚIE I. s. f. 1. drăgălășenie, gingășie, finețe, eleganță (în atitudini, în mișcări). ◊ (pl.) atitudini, cuvinte drăgălașe. ◊ bunăvoință, favoare. ♦ a intra în ~ ile cuiva = a obține bunăvoința cuiva. 2. har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acordă oamenilor pentru a se mântui. ♦ stare de ~ = creație poetică; poezie; ipostază, inspirație poetică. 3. lovitură de ~ = lovitură care aduce sfârșitul, moartea. 4. (mit.) fiecare dintre cele trei zeități care personificau grația și frumusețea feminină. II. prep. cu ajutorul, datorită. (< lat. gratia, it. grazia, /II/ fr. grâce à) substantiv feminingrație

GRÁȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășenie, finețe, gingășie demonstrate de o ființă în mișcări, atitudini etc.; atracție particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mișcare etc.; farmec. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații sau grațiile = cele trei zeițe considerate ca personificări ale frumuseții și gingășiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face grații = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate; b) a-și manifesta în mod nejustificat nemulțumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoință, preferință, favoare de care se bucură cineva. ◊ Expr. A intra în grațiile cuiva = a câștiga încrederea, bunăvoința cuiva. ♦ (Bis.) Dar acordat de Dumnezeu omului pentru mântuirea lui; har. ◊ Anul de grație..., formulă emfatică pentru indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziție) Datorită. – Din lat. gratia. substantiv feminingrație

VERBI GRATIA loc.s. (Liv.) De exemplu. [< lat. verbi gratia]. substantiv femininverbigratia

a face grații expr. (peior.) 1. a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate. 2. a fi exagerat de pretențios. substantiv femininafacegrații

a fi în grațiile cuiva expr. a avea parte de încrederea / de bunăvoința cuiva. substantiv femininafiîngrațiilecuiva

GRAȚIÁ vb. tr. a suspenda executarea pedepsei unui condamnat sau a o comuta în alta mai ușoară. (< fr. gracier, it. graziare) verb tranzitivgrația

GRAȚIÁ vb. I. tr. A ierta un condamnat de pedeapsă. [Pron. -ți-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. gracier, it. graziare]. verb tranzitivgrația

grațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 grațiáză, 1 pl. grațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să grațiéze; ger. grațiínd (-ți-ind) verb tranzitivgrația

grațià v. a ierta pe un condamnat. verb tranzitivgrațià

GRAȚIÁ, grațiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat iertarea, parțială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de șeful statului. [Pr.: -ți-a] – Din fr. gracier. Cf. it. graziare. verb tranzitivgrația

GRAȚIÁ, grațiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat grațierea, a-l ierta de pedeapsă. Funcționarii prinși cu abuzuri și dați în judecată de un minister erau grațiați și reintegrați de ministrul ce venea în urmă și reîncepeau să abuzeze. BOLINTINEANU, O. 433. – Pronunțat: -ți-a. verb tranzitivgrația

*grațiéz v. tr. (fr. gracier, it. graziare). Acord grație, ĭert (un condamnat). verb tranzitivgrațiez

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluigratie

gratie  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular gratie gratia
plural gratii gratiile
genitiv-dativ singular gratii gratiei
plural gratii gratiilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z