granit definitie

GRANÍT s.n. Rocă eruptivă foarte dură, formată din șisturi cristaline de feldspat, cuarț, mică și hornblendă. [< fr. granit, cf. it. granito, germ. Granit]. substantiv neutrugranit

GRANÍT s. n. rocă magmatică intruzivă, compactă, foarte dură, din șisturi cristaline de feldspat, cuarț și mică, pentru pavaje, ca material de construcții etc. (< fr. granit) substantiv neutrugranit

*granít n., pl. urĭ (fr. granit, d. it. granito, d. grano, grăunte, adică „peatră [!] granuloasă”). Min. O rocă ignee foarte dură compusă din feldspat, mică și cŭarț. Fig. De granit, foarte tare, inflexibil: caracter de granit (une-orĭ și „fără milă”: inimă de granit). substantiv neutrugranit

granít s. n.; (varietăți) pl. graníturi substantiv neutrugranit

granit n. 1. piatră foarte tare compusă din feldspat, cvarț și mică; 2. fig. desbrăcați viața de haina-i de granit EM. substantiv neutrugranit

GRANÍT, (2) granituri, s. n. 1. Rocă eruptivă foarte dură, granuloasă, folosită în construcții. 2. Varietate dintr-o astfel de rocă. – Din fr. granite. substantiv neutrugranit

GRANÍT, granituri, s. n. Rocă eruptivă, foarte dură, de structură granuloasă, compusă din feldspat, mică, cuarț etc., întrebuințată de obicei la construcții. Stejari porniți de pe granitul stîncilor se ridică în aer... cu o tărie asemănătoare. BOGZA, C. O. 245. Două ape se împreunau, sonore și zgomotoase, între blocuri vinete de granit. C. PETRESCU, S. 221. ◊ Fig. Marea forță a lagărului democrat își are izvorul în unitatea de nezdruncinat a țărilor care s-au desprins din lanțul imperialismuluiunitate clădită pe fundamentul de granit al internaționalis­mului proletar. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2502. substantiv neutrugranit

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluigranit

granit  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular granit granitul
plural granituri graniturile
genitiv-dativ singular granit granitului
plural granituri graniturilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z