GRANÁT s.n. Mineral cristalizat, aflat în rocile eruptive și în unele roci sedimentare sau metamorfice, folosit ca piatră de șlefuit sau ca piatră prețioasă. [Pl. -te, (s.m.) -ți. / cf. germ. Granat, it. granato]. substantiv masculingranat
GRANÁT s.m. Plantă erbacee aromatică cu flori albe și galbene; rodie. [Var. granată s.f. / < it. granato, cf. lat. granatum]. substantiv masculingranat
GRANAT2 s. m. plantă erbacee aromatică cu frunze lobate și flori albe sau galbene. (< lat. granatum) substantiv masculingranat
*granát m. (lat. granatum. V. grenat). Rodiŭ. Piretru, ĭarbă amară, mătrice saŭ poala sfinteĭ Mariĭ, o plantă din familia compuselor (pyréthrum [chrysánthemum saŭ tanacétum] parthénium), aromatică și înrudită cu tarhonu. (Capitulele eĭ uscate și pisate ucid insectele. Crește și pin [!] Dobrogea). S. n., pl. e. Grenat (pl. urĭ). O stofă de fir și de bumbac. substantiv masculingranat
granát1, -e, (grănat), s.n. – 1. Salbă de mărgele pe care o poartă fetele sau nevestele la gât: „Are mândra un grănat, / Ce l-a țesut cu oftat” (Lexic reg.; Chioar). 2. Piatră semiprețioasă de culoare roșie. – Lat. granatum. substantiv masculingranat
granát2, (granatir), s.m. – (bot.) Plantă erbacee aromatică (Chrysanthemum parthenium); grădiștea lui Cristos, creasta cocoșului, iarbă amară, mușețel de grădină. Se folosește în medicina populară contra durerilor de cap și de urechi (Borza 1968: 47): „Ș-on firuț de granatir; / Granatiru mohorât, / Să-ți pară popa urât” (Bârlea 1924: 28; Ieud). – Et. nec. (MDA). substantiv masculingranat
granát1 (plantă) s. m., pl. granáți substantiv masculingranat
granát2 (silicat) s. n., pl. granáte substantiv masculingranat
granat n. 1. piatră scumpă de coloare roșie; palat pardosit numai cu granaturi POP.; 2. plantă aromatică, crește prin tufișurile dela munți, uneori cultivată prin grădini (Pyrethrum parthenium). [Indirect din lat. GRANATUM]. substantiv masculingranat
GRANÁT1, granați, s. m. Plantă erbacee aromatică cu frunze lobate și cu flori albe sau galbene (Chrysanthemum parthenium). – Et. nec. substantiv masculingranat
GRANÁT s.n. Mineral cristalizat, aflat în rocile eruptive și în unele roci sedimentare sau metamorfice, folosit ca piatră de șlefuit sau ca piatră prețioasă. [Pl. -te, (s.m.) -ți. / cf. germ. Granat, it. granato]. substantiv neutrugranat
GRANÁT1 s. n. silicat natural de calciu, fier, magneziu, aluminiu sau crom, cristalizat, de culoare roșie, din rocile eruptive, folosit ca piatră de șlefuit sau ca piatră prețioasă. (< germ. Granat) substantiv neutrugranat
granat n. 1. piatră scumpă de coloare roșie; palat pardosit numai cu granaturi POP.; 2. plantă aromatică, crește prin tufișurile dela munți, uneori cultivată prin grădini (Pyrethrum parthenium). [Indirect din lat. GRANATUM]. substantiv neutrugranat
GRANÁT2, granate, s. n. Silicat natural de calciu, de magneziu, de fier, de mangan, de aluminiu sau de crom, întrebuințat ca piatră de șlefuit sau, în stare pură (de culoare roșie), ca piatră semiprețioasă. – Din germ. Granat. substantiv neutrugranat
GRANÁT, granate, s. n. Mineral cristalizat în sistemul cubic care se găsește în rocile eruptive, în șisturile cristaline și în unele roci sedimentare și metamorfice, întrebuințat ca piatră de șlefuit sau (în stare cristalină, mai pură, de culoare roșie) ca piatră prețioasă. Erau douăzeci și două bucăți, toate de aur, și multe din ele presărate și ticsite cu pietre scumpe de toate fețele, iar mai ales de granate. ODOBESCU, S. III 628. substantiv neutrugranat
granat substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | granat | granatul |
plural | granate | granatele | |
genitiv-dativ | singular | granat | granatului |
plural | granate | granatelor |
granat substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | granat | granatul |
plural | granate | granatele | |
genitiv-dativ | singular | granat | granatului |
plural | granate | granatelor |