gospodări definitie

gospodár m. (rus. vsl. gospodarĭ, domn. V. gazdă). Titlu dat de Slavĭ domnilor (principilor) româneștĭ de odinioară. Azĭ om căsătorit și cu căsnicie frumoasă. Adj. m. Casnic, muncitor și ĭubitor de bogăție și ordine în casă. (În Munt. și f. gospodară = gospodină). – Și hospodar (Cov.). substantiv masculin gospodar

gospodár adj. m., s. m., pl. gospodári substantiv masculin gospodar

gospodar m. 1. od., Domnitor: Domnul român purta și numele slavone de gospodar și voievod; 2. azi, Mold. stăpân de casă: să cinstim în sănătatea gospodarilor noștri ! CR. [Slav. GOSPODARĬ]. substantiv masculin gospodar

gospodár (gospodári), s. m.1. Domn, titlu dat domnitorilor Munteniei și Moldovei, în documentele sl., ca traducere pentru domn.2. Stăpîn. – 3. Stăpînul casei, capul familiei. – 4. (Adj.) Harnic, priceput, care care știe să se chivernisească, econom. – Var. (rar) hospodar. Sl. gospodarĭ (Miklosich, Lexicon, 138; Cihac, II, 125), cf. ceh. hospodar „priceput”, rus. gospodarĭ „gospodar”. – Der. gospod, adj. (domnesc), abreviere de la sl. gospodini, termen administrativ fără circulație reală; gospodăreasă (var. gospodăriță), s. f. (stăpîna casei); gospodină, s. f. (femei care se ocupă de treburile casei, casnică), cf. sl. gospodynja; gospodăresc, adj. (economic, priceput; de calitate); gospodărește, adv. (serios, cum se cuvine); gospodăros, adj. (priceput); gospodări, vb. (a conduce o casă, a administra; a căsători, a deveni cap de familie; refl., a întemeia o familie); gospodărie, s. f. (menaj, activitate casnică; bunurile, averea unei case; pereche căsătorită, familie); gospodin, s. m. (domn), din sl. gospodinŭ, înv., rar. substantiv masculin gospodar

GOSPODÁR, gospodari, s. m., adj. 1. S. m. Om care posedă o gospodărie. 2. S. m., adj. (Om) care dovedește pricepere, chibzuială în conducerea unei gospodării sau a unor activități publice. 3. S. m. (Reg.) Soț (în raport cu soția sa). 4. S. m. (Înv.) Domnitor. – Din bg., sb. gospodar. substantiv masculin gospodar

GOSPODÁR, gospodari, s. m. 1. Om (mai ales de la țară) care are o gospodărie; p. ext. țăran. Își făcu loc spre casă un gospodar îmbrăcat într-un mintean nou. CAMILAR, TEM. 125. Gospodarii stau la vetrele lor și pregătesc mămăligă. SADOVEANU, B. 111. Humuleștii... nu erau numai așa un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi... cu gospodari tot unul și unul. CREANGĂ, A. 1. 2. Om care administrează cu pricepere și chibzuială propria sa gospodărie, o întreprindere străină sau treburile publice. Poporul muncitor alege pe noii gospodari ai orașelor, satelor și raioanelor, deputații sfaturilor populare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 1850. ◊ (Adjectival; cu pronunțare regională) Plug, grapă, teleagă, sanie, car... și cîte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodari. CREANGĂ, P. 38. 3. (La țară) Bărbat, soț. Ne-am întîlnit cu gospodarul dumitale. SADOVEANU, P. S. 38. substantiv masculin gospodar

gospodărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gospodărésc, imperf. 3 sg. gospodăreá; conj. prez. 3 să gospodăreáscă verb tranzitiv gospodări

gospodărì v. Mold. a conduce o casă. verb tranzitiv gospodărì

GOSPODĂRÍ, gospodăresc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A conduce sau a face treburile unei gospodării sau, p. ext., ale unei instituții, organizații etc. 2. Refl. și tranz. fact. A întemeia sau a face pe cineva să-și întemeieze o gospodărie (prin căsătorie); a (se) căpătui. – Din gospodar. verb tranzitiv gospodări

GOSPODĂRÍ, gospodăresc, vb. IV. 1. Intranz. A conduce treburile casei, a îngriji de gospodărie. Acum avea bietul om de toate; dară ce să facă, că nu putea gos­podări ! Deci și-au propus să meargă-n lume să învețe minte. SBIERA, P. 234. ♦ A face treburile necesare într-o gospo­dărie. Penelopa rămase sus ca să gospodărească prin casă. BART, E. 84. 2. Tranz. A conduce, a administra o instituție (publică). Minunata noastră clasă muncitoare, condusă de partid, a dovedit că poate gospodări întreprinderile fără burghezie, împotriva burgheziei și mai bine decît burghezia. REZ. HOT. I 293. 3. Refl. A întemeia o gospodărie (căsătorindu-se); a se așeza, a se căpătui. Daniil le vorbea despre viața lui singuratecă, despre moșioara ce avea, despre hotărîrea lui de a se așeza și a se gospodări de-al binelea. SADOVEANU, M. 116. Să ne gospodărim, că avem de toate cîte ne-ar trebui la starea aceasta ! SBIERA, P. 267. verb tranzitiv gospodări

2) gospodărésc v. intr. (d. gospodar). Trăĭesc ca un gospodar, ca un om casnic. V. tr. Lucrez lucrurĭ de gospodărie. Fac gospodar, om cu casa luĭ: tata șĭ-a gospodărit băĭețiĭ. verb tranzitiv gospodăresc

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului gospodări

gospodări   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) gospodări gospodărire gospodărit gospodărind singular plural
gospodărind gospodăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) gospodăresc (să) gospodăresc gospodăream gospodării gospodărisem
a II-a (tu) gospodărești (să) gospodărești gospodăreai gospodăriși gospodăriseși
a III-a (el, ea) gospodărește (să) gospodăreai gospodărea gospodări gospodărise
plural I (noi) gospodărim (să) gospodărim gospodăream gospodărirăm gospodăriserăm
a II-a (voi) gospodăriți (să) gospodăriți gospodăreați gospodărirăți gospodăriserăți
a III-a (ei, ele) gospodăresc (să) gospodărească gospodăreau gospodări gospodăriseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z