godin definitie

GODÍN s.n. Sobă de fier de obicei cilindrică, folosită la încălzit. [Pl. -nuri, -ne, var. goden s.n. / < fr. Godin – nume propriu]. substantiv masculin godin

godín (-ne), s. n. – Sobă de fier. De la o marcă de fabrică. Cf. Graur, Viața rom., 1940, nr. 3, p. 110. substantiv masculin godin

gódin m. (pmt. din care vine godinac). Est. Godac înțărcat, gîrmăț, purcel cam de un an („porc de 7-8 lunĭ” în Șez. 30, 292). – Și fem. -ă. La Delv. gódină, pl. e și ĭ. Un fel de pepene galben, poate cantalup. substantiv masculin godin

godín, -i, s.m. – Godac, purcel (până la un an): „Cu untuț din godinaș” (Memoria 2001: 8). – Cf. godac (< sl. godu „an” + -an). substantiv masculin godin

gódin¹ (purcel) (reg.) s. m., pl. gódini substantiv masculin godin

godín² (sobă) s. n., pl. godínuri substantiv masculin godin

godin m. Mold. V. godac. substantiv masculin godin

GÓDIN¹, godini, s. m. (Reg.) Godac. – Et. nec. Cf. godac. substantiv masculin godin

GODÉN, godenuri, s. n. Sobă de fier de obicei de formă cilindrică. – Variantă: godín s. n. substantiv masculin goden

GODÍN¹ s. n. v. goden. substantiv masculin godin

GODÍN², godinuri, s. n. Sobă de fier (cilindrică) folosită la încălzit. [Var.: godén s. n.] – Din fr. Godin (n. pr.). substantiv masculin godin