glásnic, -ă adj. (rus. vsl. glásnyĭ, vocal, sonor. V. glas). Vechĭ. Vocal. S. f. Vocală. adjectivglasnic
GLÁSNIC, -Ă, glasnici, -e, adj. (Învechit) Sonor, răsunător. Dați-mi, rogu-mă de voi, Pe zvon glasnic de cimpoi, Știri alese, blînde vești, De bun trai în Preutești. BELDICEANU, P. 113. ♦ (Substantivat, f.) Vocală. Tu ai slove amfibii nici glasnice, nici neglasnice. NEGRUZZI, S. I 10. adjectivglasnic
glásnică (înv.) s. f., g.-d. art. glásnicei; pl. glásnice substantiv femininglasnică
GLÁSNICĂ, glasnice, s. f. (Înv.) Vocală. – Glas + suf. -nică. substantiv femininglasnică
glasnică | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | glasnică | glasnica |
plural | glasnice | glasnicele | |
genitiv-dativ | singular | glasnice | glasnicei |
plural | glasnice | glasnicelor |