giní (ginésc, ginít), vb. – (Arg.) A privi, a băga de seamă. Țig. ğan- „a cunoaște” (Graur 156; Juilland 165). – Der. gineală, s. f. (observație); ginitor, s. m. (observator). Cf. geană. verb tranzitivgini
giní (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ginésc, imperf. 3 sg. gineá; conj. prez. 3 să gineáscă verb tranzitivgini
GINÍ, ginesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A observa, a vedea, a zări. – Et. nec. verb tranzitivgini
gini verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)gini | ginire | ginit | ginind | singular | plural | ||
ginind | giniți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | ginesc | (să)ginesc | gineam | ginii | ginisem | |
a II-a (tu) | ginești | (să)ginești | gineai | giniși | giniseși | ||
a III-a (el, ea) | ginește | (să)gineai | ginea | gini | ginise | ||
plural | I (noi) | ginim | (să)ginim | gineam | ginirăm | giniserăm | |
a II-a (voi) | giniți | (să)giniți | gineați | ginirăți | giniserăți | ||
a III-a (ei, ele) | ginesc | (să)ginească | gineau | giniră | giniseră |