GILĂLUÍT adj. v. gilălui. [DER] adjectivgilăluit
gilăluí (-uésc, gilăluít), vb. – A urî, a dușmăni. Mag. gyülölni (DAR). Sec. XVI, înv. verb tranzitivgilălui
gilăluĭésc v. tr. (ung. gyülölni). Vechĭ. Urăsc. Urmăresc. Rîvnesc. verb tranzitivgilăluĭesc
gilăluit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | gilăluit | gilăluitul | gilăluită | gilăluita |
plural | gilăluiți | gilăluiții | gilăluite | gilăluitele | |
genitiv-dativ | singular | gilăluit | gilăluitului | gilăluite | gilăluitei |
plural | gilăluiți | gilăluiților | gilăluite | gilăluitelor |