ghint definitie

ghint n., pl. urĭ (pol. gwint, rut. gvint. V. ghivent). Pl. Șănțulețele spiralate din țeava uneĭ arme. Piron scurt și gros cu gămălia mare (nit). substantiv neutrughint

ghint s. n., pl. ghínturi substantiv neutrughint

ghint n. scobitură înăuntrul unei arme de foc. [Rut. GVINT (din nemț. Gewinde)]. V. ghivint. substantiv neutrughint

GHINT, ghinturi, s. n. 1. Șanț în formă de spirală, făcut pe suprafața interioară a țevii unor arme de foc, pentru a imprima proiectilului o mișcare de rotație necesară menținerii stabilității acestuia pe o traiectorie dată. 2. Cui sau piron cu capătul lat și proeminent. – Din pol. gwint, ucr. gvint. substantiv neutrughint

GHINT, ghinturi, s. n. 1. (Tehn.; mai ales la pl.) Șanț săpat în formă de elice în peretele interior al țevii unei arme de foc, pentru a imprima proiectilului o mișcare de rotație necesară menținerii stabilității acestuia pe traiectorie. 2. Cui de fier, cu capătul lat și bulbucat. substantiv neutrughint

1) ghinț n., pl. urĭ. Pl. Ghindurĭ multe și micĭ care se fac pe la gît, mînĭ [!] și picĭoare cînd eștĭ răcit. – Din pl. ghințurĭ, există și un sing. ghințură, pl. ĭ. substantiv neutrughinț

2) ghinț n., pl. urĭ. Nord. O unealtă de lemn cu care cizmaru lărgește ghetele. substantiv neutrughinț

ghinț s. n., pl. ghínțuri substantiv neutrughinț

ghinț n. Mold. lemnul de care se servă cismarul spre a lărgi cisma: clește, pilă, ciocan, ghinț CR. [Origină necunoscută]. substantiv neutrughinț

GHINȚ, ghințuri, s. n. Unealtă de cizmărie cu ajutorul căreia se lărgește încălțămintea. – Et. nec. substantiv neutrughinț

GHINȚ, ghințuri, s. n. Unealtă de cizmărie cu aju­torul căreia se lărgește încălțămintea. Ace, sule, clește, pilă, ciocan, ghinț... tot ce trebuie unui ciubotar. CREANGĂ, A. 81. substantiv neutrughinț