ghiaur definitie

ghiaúr (ghiaúri), s. m. – Creștin, necredincios (din punctul de vedere al musulmanilor). – Megl. căur. Tc. caur (Șeineanu, II, 180; Iogu, GS, IV, 384), din per. gebr „păgîn”, cf. fr. guèbre, cf. și ngr. γϰιαούρ(ις), bg. giavurin. Megl. de la var. tc. kraur. Cf. la Cervantes, Comedias y entremeses, II, 95, caur „creștin”. substantiv masculinghiaur

ghĭáră, ghĭáță, ghĭaúr, V. ghea-. substantiv masculinghĭară

ghiaúr (înv.) (ghia-) s. m., pl. ghiaúri substantiv masculinghiaur

ghiaur a. și m. 1. necredincios, nume batjocoritor ce Turcii dau creștinilor: să ’nfrunte ’n ziuă ghiaurele oștiri BOL. ghiaur vechiu, ghiaur hain ! POP. [Turc. GHIAUR]. substantiv masculinghiaur

GHIAÚR, ghiauri, s. m. Denumire disprețuitoare dată în trecut de turci persoanelor de altă religie decât cea mahomedană. – Din tc. gâvur. substantiv masculinghiaur

GHIAÚR, ghiauri, s. m. (Învechit) Poreclă șovină dată în trecut de turci celor de altă religie decît cea mahomedană (în special creștinilor). Jurase... moartea ghiaurului de la Celei. GALACTION, O. I 112. Dar iată-l ! E vodă, ghiaurul Mihai... El vine spre pașă: e groază și vai, Că vine furtună. COȘBUC, P. I 206. Brîncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain ! ALECSANDRI, P. P. 210. substantiv masculinghiaur