gerg n., pl. urĭ (it. gergo). Sec. 19. Jargon. substantiv neutrugerg
GERG, gerguri, s. n. (Înv.) Jargon. – Din it. gergo. substantiv neutrugerg
GERG, gerguri, s. n. (Rar, învechit) Jargon. Limba patriei se împestriță formînd un gerg ce se întinse ca o pecingine [în secolul al XVIII-lea]. NEGRUZZI, S. I 278. substantiv neutrugerg
gerg substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | gerg | gergul |
plural | gerguri | gergurile | |
genitiv-dativ | singular | gerg | gergului |
plural | gerguri | gergurilor |