ger definitie

GER¹- v. geronto-. substantiv neutru ger

-GER² Element secund de compunere savantă cu semnificația „purtător”, „care poartă”. V. -for. [Cf. it. -gero, fr. -gère, lat. -gerus < gerere – a purta]. substantiv neutru ger

ger (géruri), s. n. – Frig foarte mare. Mr. ger. Lat. gĕlum (Pușcariu 707; Candrea-Dens., 732; REW 3718; DAR), cf. it. gelo, prov., cat. gel, sp. hielo. – Der. Gerar, s. m. (ianuarie), pe care Hasdeu, Col. lui Traian, 1883, 224, îl considera rezultat al unei încrucișări a lat. Ianuarius cu ger, și Pascu, Beiträge, 10, drept rezultat al lui ghenar ‹ ngr. γενάρι; geros, adj. (glacial); gerui, vb. (a îngheța, a se face frig); geruială, s. f. (frig; promoroacă). – Cf. degera. substantiv neutru ger

ger s. n., pl. géruri substantiv neutru ger

ger n. frig mare ce înghieață apa și face să degere oameni: ger de crapă pietrele. [Lat. GELU]. substantiv neutru ger

ger n., pl. urĭ (lat. gĕlu, it. gelo, pv. cat. gel, sp. yelo, hielo; fr. gelée [lat. *gelata]. V. deger, gelatină). Frig foarte mare (glacial). E un ger de îngheață și cenușa´n vatră, de crapă lemnele și petrele, e grozav de ger. substantiv neutru ger

GER, geruri, s. n. Temperatură atmosferică foarte scăzută (specifică perioadei din toiul iernii); frig foarte mare. – Lat. gelu. substantiv neutru ger

GER, geruri, s. n. Temperatură atmosferică foarte scăzută; frig foarte mare. De trei zile ninsoarea contenise, și un ger fără vînt încremenise troienele. C. PETRESCU, S. 200. Copiii, îmbujorați la față de ger, se strigau zgo­motos unii pe alții. BUJOR, S. 105. Vreascurile țiuiau și chiar lemnele de pe foc pocneau de ger. CREANGĂ, P. 240. Iarna, de gerul cel amarnic, trăsnea grinda în odaie. EMINESCU, N. 41. ◊ Gerul bobotezii = ger cumplit, caracteristic, de obicei, pentru luna ianuarie; frig nă­prasnic. substantiv neutru ger

Gerul m. afluent al Siretului, desparte Covurluiul de Tecuci. substantiv neutru gerul

ger de crapă pietrele expr. temperatură foarte scăzută, foarte frig. substantiv neutru gerdecrapăpietrele