genetiv definitie

credit rapid online ifn

GENETÍV s.n. v. genitiv. substantiv neutrugenetiv

*genetív, V. genitiv. substantiv neutrugenetiv

credit rapid online ifn

*genitív, -ă adj. (lat. grmitivus și genetivus, d. gignere, génitum, a naște. V. gen). Care arată nașterea, familia, originea. S. n., pl. e. Gram. În limbile cu declinare, cazu arată originea, posesiunea, calitatea ș. a.: soldațiĭ patriiĭ, om al banuluĭ. (Se poate înlocui cu de, din orĭ cu un adjectiv: vĭață de sihastru, fructe din pădure, vĭață sihăstrească). – Ital. Fr. Sp. Germ. și Englejiĭ zic genit-, ĭar uniĭ, la noĭ, zic genetiv fiind-că chear [!] Romaniĭ ziceaŭ maĭ des genetivus. Cp. cu feminin. substantiv neutrugenitiv

GENETÍV s. n. v. genitiv. substantiv neutrugenetiv

GENITÍV, genitive, s. n. Cazul atributului, răspunzînd la întrebarea «a(l) cui», cerut în limba romînă și de unele prepoziții și locuțiuni prepoziționale. – Variantă; genetív s. n. substantiv neutrugenitiv

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluigenetiv

genetiv  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular genetiv genetivul
plural genetive genetivele
genitiv-dativ singular genetiv genetivului
plural genetive genetivelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z