geanabet definitie

geanabét (geanabéți), s. m. – Tont, prost, netot. – Var. genabet. Tc. cenabet „om necurat” (Șeineanu, II, 187; Ronzevalle 70), cf. ngr. τζαναμπέτης, alb. șb. ğenabet, bg. dženabet. substantiv masculingeanabet

geanabet, geanabeți s. m. 1. polițist. 2. gardian. substantiv masculingeanabet

geanabét m. (turc. ğenabet, om impur; sîrb. ğenabet). Munt. Fam. Ignorant, imbecil, gogoman. substantiv masculingeanabet

geanabét (rar) (gea-) s. m., pl. geanabéți substantiv masculingeanabet

geanabet m. Munt. om rău, afurisit. [Turc. DJENABET]. substantiv masculingeanabet

GEANABÉT, geanabeți, s. m. (Turcism rar; Munt.) Om rău, afurisit. A ajuns bietul turc de bătaia de joc a geanabeților și a capsomanilor. CARAGIALE, O. VII 110. substantiv masculingeanabet