gat definitie

gat (gáturi), s. n. – Dig, stăvilar. Mag. gát (DAR). În Trans. Cf. gătej. substantiv neutrugat

1) gat n. V. hatie. substantiv neutrugat

gat (reg.) s. n., pl. gáturi substantiv neutrugat

GAT, gaturi, s. n. (Reg.) Zăgaz de pietre ridicat de-a curmezișul unei ape curgătoare (prin care se închide calea peștilor). – Din magh. gát. substantiv neutrugat

gît (gấturi), s. n. – 1. Parte a corpului, la om și la animale, care unește capul cu trunchiul. – 2. Gîtlej. – 3. Înghițitură, dușcă. – 4. Gît al sticlei. – 5. Tub, țeavă. – 6. Parte îngustă și subțire a unui obiect. – 7. Înfumurare, trufie, vanitate. Origine incertă. Ar putea fi vorba de lat. guttŭra (cf. fr. goître, montaniez ǵotré „gușă”), de la al cărui rezultat gîturi s-ar fi refăcut un sing. analogic (Diez, Gramm., I, 440; Cipariu, Gramm., 13, cf. Densusianu, Hlr., 276; DAR). Ar putea fi vorba de asemenea de un s. redus încă din lat. la tipurile de a doua decl., ca împărat ‹ imperator, cf. băiat. În ambele cazuri, rezultatul î este problematic. Analogia cu guturai, unde u s-a păstrat, pare a indica faptul că în gît a avut loc o încrucișare cu sl. grŭlo „gît” sau, după părerea altora, cu cuvintele sl. der. de la *glŭtŭ, cf. slov. golt, cr. gut (› istr. gut). Der. din sl. este și mai dificilă decît cea din lat., totuși, a fost preferată de Miklosich, Lexicon, 130; Cihac, II, 117; Densusianu, Filologie, 447; Conev 89 și Scriban. Este cuvînt comun (ALR, I, 35), în Criș gîrt. Cf. gîrlan. Der. gîtar, s. n. (curea la hamul calului de tracțiune); gîtos, adj. (cu gîtul lung); gîtui, vb. (rar, a înghiți; a îneca, a sufoca, a strînge de gît); gîtuitură, s. f. (strîmtare, parte mai îngustă); gîtuială, s. f. (gîtuitură); îngîtui, vb. (a strînge de gît, a sugruma; a bîigui); gîtiță, s. f. 8gîtlej, gît). substantiv neutrugît

gît n., pl. urĭ (sîrb. gŭt, d. vsl. *glŭtŭ, gîtlej, care vine d. glŭtiti = lat. glutire, a înghiți; nsl. golt, bg. glŭtka, rus. glótka, gîtlej. V. gălătuc, înghit, hîltîc). Acea parte a corpuluĭ care susține capu: l-a legat de gît. Gîtlej: a tras vinu pe gît. Fig. Parte care seamănă a gît: gîtu uneĭ buteliĭ, uneĭ viorĭ. Înghițitură, cît beĭ înghițind o dată: un gît de vin. Trecătoare (defileŭ): gîturile Carpaților. Fam. A da de gît, a da de mal, a da de rîpă, a răpune, a doborî. A face gît, a te înfuria. A-țĭ rupe gîtu (iron.), a-țĭ rupe capu, a te duce draculuĭ, a muri. A fi sătul pînă´n gît, a fi foarte sătul, dezgustat. A-ți sta în gît, a nu-țĭ plăcea (un lucru). substantiv neutrugît

gât s. n., pl. gấturi substantiv neutrugât

GÂT, gâturi, s. n. 1. Parte a corpului (la om și la unele animale) care unește capul cu trunchiul; grumaz, gâtlan; p. ext. gâtlej. ◊ Expr. A se arunca (sau a se agăța etc.) de gâtul cuiva = a) a îmbrățișa (cu căldură) pe cineva; b) a copleși, a obosi pe cineva cu manifestările de dragoste. A-și rupe (sau a-și frânge) gâtul = a) a se accidenta (grav) sau a muri în urma unui accident; b) a-și pierde situația (bună) în urma unor greșeli, a fi arestat, condamnat în urma săvârșirii unei fapte ilegale. A strânge de gât (pe cineva) = a) a sugruma (pe cineva); b) fig. a constrânge. A lua (sau a înhăța) de gât (pe cineva) = a înșfăca (pe cineva), a cere socoteală (cu violență), a brutaliza. (Fam.) A face gât = a avea pretenții (neîntemeiate); a face gălăgie, scandal. A da (o băutură) pe gât = a bea repede (dintr-o singură înghițitură sau din câteva înghițituri). A fi sătul până în gât = a fi dezgustat, a nu mai putea suporta (în continuare). A-i sta (sau a i se opri) în gât = a) a nu putea înghiți; b) a nu se putea împăca cu ceva sau cu cineva, a nu putea suferi. ♦ Cantitate de băutură care se poate bea dintr-o singură înghițitură. 2. Parte a unor obiecte, a unor piese etc. care prezintă asemănare cu gâtul (1). ◊ Prună cu gât = prună gâtlană, v. gâtlan (2). – Din sl. glŭtŭ „înghițitură”. substantiv neutrugât

gât n. 1. partea corpului ce unește capul cu umerii; 2. fig. prin analogie, partea lungă și strâmtă, țeava pâlniei: gât de sticlă, gât de vioară; 3. cantitate de lichid ce se poate înghiți dintr’odată; dă babei câteva gâturi de rachiu CR.; 4. trecătoare îngustă între doi munți: gâturi ale munților Carpați OD. [Redus din gâlt (cf. gâtlej)= slav. GLŬTŬ (dela GLŬTITI, a înghiți)]. substantiv neutrugât

GÎT, gîturi, s. n. 1. Partea corpului care unește capul cu trunchiul la om sau la animale. V. grumaz. Irina și mama Paraschiva își lungesc gîturile pe după colțul gardului, ca să vadă cine vine. BUJOR, S. 80. Biata Malcă, de frică, s-a încleștat de gîtul lui. CREANGĂ, P. 120. Și-nlănțuindu-mi gîtul cu brațe de zăpadă; Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă. EMINESCU, O. I 92. ◊ Expr. A se arunca de gîtul cuiva = a îmbrățișa pe cineva cu bucurie; fig. a copleși pe cineva cu manifestări de dragoste. A (se) ține (sau a (se) lua) de gît (cu cineva) = a cuprinde cu brațul gîtul cuiva, a-și petrece brațul pe după gîtul cuiva; fig. a fi în mare prietenie (cu cineva), a face cărdășie (cu cineva). Sortașii mai veseli se țineau de gît cu fetele, cîntînd doine și chiuind de răsunau văile. BUJOR, S. 70. A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti... de cînd se luau de gît lupii cu mieii, de se sărutau. ISPIRESCU, L. 1. A-și rupe (sau a-și frînge) gîtul = a-si pierde viața, a muri într-un accident; fig. a-și pierde, a-și ruina situația prin întreprin­deri nereușite. A strînge de gît (pe cineva) = a su­gruma. A lua (sau a înhăța) de gît (pe cineva) = a pune mîna (pe cineva), a-l înșfăca. Mor cu tine de gît, se zice, ca amenințare, pentru a arăta cuiva hotărîrea de a lupta contra lui pînă la capăt. A-și pune gîtul (pentru ceva) = a pune prinsoare, a se prinde, a pune mîna în foc, a garanta că... Pui gîtu că e ceva. VLAHUȚĂ, la TDRG. (Familiar) A face gît = a avea pretenții, a opune rezistență, a face gălăgie. ♦ (La pl.; prin meto­nimie) Persoane curioase, lume interesată. Gîturi curioase din tribuna vecină se întindeau să audă. REBREANU, R. II 35. 2. Interiorul gîtului (1), cu toate organele lui. V. gîtlej, beregată. Aș bea puțină apă, Florico, că tare mi s-a uscat gîtul. BUJOR, S. 26. Aduc și un cofăiel de vin, ca să meargă plăcintele acestea mai bine pe gît. CREANGĂ, P. 10. ◊ (Metaforic) Adierea... răcoroasă se schimbă într-o răsuflare de flăcări ce părea că izvorăște necurmat pe gîturile de văi largi ale munților învăpăiați. HOGAȘ, DR. 242. ◊ Expr. A da (o băutură) pe gît = a bea repede, pe nerăsuflate. Intra in circiumă... da pe gît o dușcă și iar ieșea, PAS, Z. I 146. Negoiță a dat țoiul repede pe gît. CARAGIALE, P. 93. A se sătura pînă-n gît = a fi tare dezgustat, a nu mai putea suporta o stare de lucruri sau o persoană. M-am săturat pînă-n gît de mucegaiul de babă. CREANGĂ, P. 122. A-i sta (sau a i se opri cuiva ceva) în gît = a nu putea înghiți; fig. a nu se putea împăca cu un gînd sau cu o situație, a nu-i plăcea (ceva). (Familiar) A potrivi din gît (pe cineva) = a-i da (cuiva) de băut cît vrea el. Dacă știai să potri­vești din gît pe moș Nichifor, apoi era cît se poate de șăgalnic. CREANGĂ, P. 108. A o lua în gît = a lua asupră-și o însărcinare, necruțînd nici un efort pentru reușita ei. ♦ Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate înghiți dintr-o dată. Înghițiră tuspatru cîte un gît zdravăn din băutura arzătoare. SADOVEANU, O. VI 31. Ipate... dă babei vro cîteva gîturi de rachiu. CREANGĂ, P. 171. 3. Parte a unor anumite obiecte care prezintă o asemănare cu gîtul omului: a) partea strîmtă și lungă a unei sticle (sau a unor vase de sticlă), care se termină cu o gură. Gîtul retortei. ▭ Ferestrele crîșmelor... arătau covrigei uscați în gîturi de sticle cu băuturi colorate. SADOVEANU, B. 162. Sărăcia era iluminată de razele unei lumînări de seu, băgată în gîtul unui clondiri, ce ținea loc de sfeșnic. EMINESCU, N. 41; b) prelungire a instrumentelor muzicale pe care sînt întinse coardele. Buruiană pleca urechea pe gîtul scripcei, ciupea cu unghea strunele pe rînd. HOGAȘ, DR. II 108; c) (rar) canalul coșului, pe care iese fumul. Fumul căminelor... se prăbușea îndărăt pe gîtul coșurilor. DELAVRANCEA, S. 182. ◊ Gîtul puștii = partea superioară a patului de pușcă, de care se apucă de obicei arma. Prune cu gît = soi de prune, alungite la unul din capete. substantiv neutrugît

hátie f. (rut. hatĭ, de unde și hat 2 și hat 1). Mold. Zăgaz, ĭezitură, înălțătură (trecătoare) de pămînt, de petre orĭ de crăngĭ ca să împedece o revărsare orĭ ca să poată trece pintr´o [!] mlaștină (Șez. 30, 293). – În Trans. și gat, pl. urĭ (ung. gát). substantiv neutruhatie

a lega (cuiva) lingurile de gât / de brâu expr. a lăsa (pe cineva) nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. substantiv neutrualega

a-i sări (cuiva) de gât expr. a se repezi să îmbrățișeze (pe cineva); a arăta (cuiva) dragoste (exagerată). substantiv neutruaisări

a face gât / gură expr. 1. a-și exprima nemulțumirea în mod vehement; a emite pretenții la ceva. 2. a face scandal. substantiv neutruafacegât

jeg în gât expr. informator, denunțător. substantiv neutrujegîngât

a da în gât (pe cineva) expr. 1. a ucide (pe cineva), a omorî (pe cineva). 2. a compromite (pe cineva). 3. a întinde o cursă (cuiva). 4. a denunța (pe cineva). substantiv neutruadaîngât

până-n gât / peste cap / peste urechi expr. superlativ absolut folosit pentru a accentua măsura în care cineva are datorii, este ocupat, sătul de o situație etc. substantiv neutrupânăngât

foame-n gât expr. (intl.) individ foarte sărac. substantiv neutrufoamengât

a-i sta în gât expr. a antipatiza, a nu suferi, a nu suporta (ceva sau pe cineva). substantiv neutruaistaîngât

a se unge pe gât expr. a bea substantiv neutruaseungepegât

sătul până-n gât / până peste cap expr. plictisit, dezgustat (de ceva); exasperat. substantiv neutrusătulpânăngât

a-și frânge gâtul expr. 1. a muri într-un accident. 2. a-și compromite situația prin acțiuni riscante. substantiv neutruașifrângegâtul

a avea arșiță în gât expr. 1. a-i fi sete. – 2. a dori să consume băuturi alcoolice substantiv neutruaaveaarșițăîngât

a fi în rahat până în / la gât expr. (vulg.) a avea necazuri mari. substantiv neutruafiînrahatpânăîn

a fi sătul până-n gât expr. a numai suporta o stare de fapt / o situație; a nu mai răbda. substantiv neutruafisătulpânăngât

a-și băga unghia în gât expr. (adol.) a se supăra, a se necăji; a fi invidios. substantiv neutruașibăgaunghiaîngât

a-și pune unghia în gât expr. a face orice pentru atingerea unui scop. substantiv neutruașipuneunghiaîngât