gat (gáturi), s. n. – Dig, stăvilar. Mag. gát (DAR). În Trans. Cf. gătej. substantiv neutrugat
gat (reg.) s. n., pl. gáturi substantiv neutrugat
GAT, gaturi, s. n. (Reg.) Zăgaz de pietre ridicat de-a curmezișul unei ape curgătoare (prin care se închide calea peștilor). – Din magh. gát. substantiv neutrugat
gît (gấturi), s. n. – 1. Parte a corpului, la om și la animale, care unește capul cu trunchiul. – 2. Gîtlej. – 3. Înghițitură, dușcă. – 4. Gît al sticlei. – 5. Tub, țeavă. – 6. Parte îngustă și subțire a unui obiect. – 7. Înfumurare, trufie, vanitate. Origine incertă. Ar putea fi vorba de lat. guttŭra (cf. fr. goître, montaniez ǵotré „gușă”), de la al cărui rezultat gîturi s-ar fi refăcut un sing. analogic (Diez, Gramm., I, 440; Cipariu, Gramm., 13, cf. Densusianu, Hlr., 276; DAR). Ar putea fi vorba de asemenea de un s. redus încă din lat. la tipurile de a doua decl., ca împărat ‹ imperator, cf. băiat. În ambele cazuri, rezultatul î este problematic. Analogia cu guturai, unde u s-a păstrat, pare a indica faptul că în gît a avut loc o încrucișare cu sl. grŭlo „gît” sau, după părerea altora, cu cuvintele sl. der. de la *glŭtŭ, cf. slov. golt, cr. gut (› istr. gut). Der. din sl. este și mai dificilă decît cea din lat., totuși, a fost preferată de Miklosich, Lexicon, 130; Cihac, II, 117; Densusianu, Filologie, 447; Conev 89 și Scriban. Este cuvînt comun (ALR, I, 35), în Criș gîrt. Cf. gîrlan. Der. gîtar, s. n. (curea la hamul calului de tracțiune); gîtos, adj. (cu gîtul lung); gîtui, vb. (rar, a înghiți; a îneca, a sufoca, a strînge de gît); gîtuitură, s. f. (strîmtare, parte mai îngustă); gîtuială, s. f. (gîtuitură); îngîtui, vb. (a strînge de gît, a sugruma; a bîigui); gîtiță, s. f. 8gîtlej, gît). substantiv neutrugît
gît n., pl. urĭ (sîrb. gŭt, d. vsl. *glŭtŭ, gîtlej, care vine d. glŭtiti = lat. glutire, a înghiți; nsl. golt, bg. glŭtka, rus. glótka, gîtlej. V. gălătuc, înghit, hîltîc). Acea parte a corpuluĭ care susține capu: l-a legat de gît. Gîtlej: a tras vinu pe gît. Fig. Parte care seamănă a gît: gîtu uneĭ buteliĭ, uneĭ viorĭ. Înghițitură, cît beĭ înghițind o dată: un gît de vin. Trecătoare (defileŭ): gîturile Carpaților. Fam. A da de gît, a da de mal, a da de rîpă, a răpune, a doborî. A face gît, a te înfuria. A-țĭ rupe gîtu (iron.), a-țĭ rupe capu, a te duce draculuĭ, a muri. A fi sătul pînă´n gît, a fi foarte sătul, dezgustat. A-ți sta în gît, a nu-țĭ plăcea (un lucru). substantiv neutrugît
gât s. n., pl. gấturi substantiv neutrugât
GÂT, gâturi, s. n. 1. Parte a corpului (la om și la unele animale) care unește capul cu trunchiul; grumaz, gâtlan; p. ext. gâtlej. ◊ Expr. A se arunca (sau a se agăța etc.) de gâtul cuiva = a) a îmbrățișa (cu căldură) pe cineva; b) a copleși, a obosi pe cineva cu manifestările de dragoste. A-și rupe (sau a-și frânge) gâtul = a) a se accidenta (grav) sau a muri în urma unui accident; b) a-și pierde situația (bună) în urma unor greșeli, a fi arestat, condamnat în urma săvârșirii unei fapte ilegale. A strânge de gât (pe cineva) = a) a sugruma (pe cineva); b) fig. a constrânge. A lua (sau a înhăța) de gât (pe cineva) = a înșfăca (pe cineva), a cere socoteală (cu violență), a brutaliza. (Fam.) A face gât = a avea pretenții (neîntemeiate); a face gălăgie, scandal. A da (o băutură) pe gât = a bea repede (dintr-o singură înghițitură sau din câteva înghițituri). A fi sătul până în gât = a fi dezgustat, a nu mai putea suporta (în continuare). A-i sta (sau a i se opri) în gât = a) a nu putea înghiți; b) a nu se putea împăca cu ceva sau cu cineva, a nu putea suferi. ♦ Cantitate de băutură care se poate bea dintr-o singură înghițitură. 2. Parte a unor obiecte, a unor piese etc. care prezintă asemănare cu gâtul (1). ◊ Prună cu gât = prună gâtlană, v. gâtlan (2). – Din sl. glŭtŭ „înghițitură”. substantiv neutrugât
gât n. 1. partea corpului ce unește capul cu umerii; 2. fig. prin analogie, partea lungă și strâmtă, țeava pâlniei: gât de sticlă, gât de vioară; 3. cantitate de lichid ce se poate înghiți dintr’odată; dă babei câteva gâturi de rachiu CR.; 4. trecătoare îngustă între doi munți: gâturi ale munților Carpați OD. [Redus din gâlt (cf. gâtlej)= slav. GLŬTŬ (dela GLŬTITI, a înghiți)]. substantiv neutrugât
GÎT, gîturi, s. n. 1. Partea corpului care unește capul cu trunchiul la om sau la animale. V. grumaz. Irina și mama Paraschiva își lungesc gîturile pe după colțul gardului, ca să vadă cine vine. BUJOR, S. 80. Biata Malcă, de frică, s-a încleștat de gîtul lui. CREANGĂ, P. 120. Și-nlănțuindu-mi gîtul cu brațe de zăpadă; Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă. EMINESCU, O. I 92. ◊ Expr. A se arunca de gîtul cuiva = a îmbrățișa pe cineva cu bucurie; fig. a copleși pe cineva cu manifestări de dragoste. A (se) ține (sau a (se) lua) de gît (cu cineva) = a cuprinde cu brațul gîtul cuiva, a-și petrece brațul pe după gîtul cuiva; fig. a fi în mare prietenie (cu cineva), a face cărdășie (cu cineva). Sortașii mai veseli se țineau de gît cu fetele, cîntînd doine și chiuind de răsunau văile. BUJOR, S. 70. A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti... de cînd se luau de gît lupii cu mieii, de se sărutau. ISPIRESCU, L. 1. A-și rupe (sau a-și frînge) gîtul = a-si pierde viața, a muri într-un accident; fig. a-și pierde, a-și ruina situația prin întreprinderi nereușite. A strînge de gît (pe cineva) = a sugruma. A lua (sau a înhăța) de gît (pe cineva) = a pune mîna (pe cineva), a-l înșfăca. Mor cu tine de gît, se zice, ca amenințare, pentru a arăta cuiva hotărîrea de a lupta contra lui pînă la capăt. A-și pune gîtul (pentru ceva) = a pune prinsoare, a se prinde, a pune mîna în foc, a garanta că... Pui gîtu că e ceva. VLAHUȚĂ, la TDRG. (Familiar) A face gît = a avea pretenții, a opune rezistență, a face gălăgie. ♦ (La pl.; prin metonimie) Persoane curioase, lume interesată. Gîturi curioase din tribuna vecină se întindeau să audă. REBREANU, R. II 35. 2. Interiorul gîtului (1), cu toate organele lui. V. gîtlej, beregată. Aș bea puțină apă, Florico, că tare mi s-a uscat gîtul. BUJOR, S. 26. Aduc și un cofăiel de vin, ca să meargă plăcintele acestea mai bine pe gît. CREANGĂ, P. 10. ◊ (Metaforic) Adierea... răcoroasă se schimbă într-o răsuflare de flăcări ce părea că izvorăște necurmat pe gîturile de văi largi ale munților învăpăiați. HOGAȘ, DR. 242. ◊ Expr. A da (o băutură) pe gît = a bea repede, pe nerăsuflate. Intra in circiumă... da pe gît o dușcă și iar ieșea, PAS, Z. I 146. Negoiță a dat țoiul repede pe gît. CARAGIALE, P. 93. A se sătura pînă-n gît = a fi tare dezgustat, a nu mai putea suporta o stare de lucruri sau o persoană. M-am săturat pînă-n gît de mucegaiul de babă. CREANGĂ, P. 122. A-i sta (sau a i se opri cuiva ceva) în gît = a nu putea înghiți; fig. a nu se putea împăca cu un gînd sau cu o situație, a nu-i plăcea (ceva). (Familiar) A potrivi din gît (pe cineva) = a-i da (cuiva) de băut cît vrea el. Dacă știai să potrivești din gît pe moș Nichifor, apoi era cît se poate de șăgalnic. CREANGĂ, P. 108. A o lua în gît = a lua asupră-și o însărcinare, necruțînd nici un efort pentru reușita ei. ♦ Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate înghiți dintr-o dată. Înghițiră tuspatru cîte un gît zdravăn din băutura arzătoare. SADOVEANU, O. VI 31. Ipate... dă babei vro cîteva gîturi de rachiu. CREANGĂ, P. 171. 3. Parte a unor anumite obiecte care prezintă o asemănare cu gîtul omului: a) partea strîmtă și lungă a unei sticle (sau a unor vase de sticlă), care se termină cu o gură. Gîtul retortei. ▭ Ferestrele crîșmelor... arătau covrigei uscați în gîturi de sticle cu băuturi colorate. SADOVEANU, B. 162. Sărăcia era iluminată de razele unei lumînări de seu, băgată în gîtul unui clondiri, ce ținea loc de sfeșnic. EMINESCU, N. 41; b) prelungire a instrumentelor muzicale pe care sînt întinse coardele. Buruiană pleca urechea pe gîtul scripcei, ciupea cu unghea strunele pe rînd. HOGAȘ, DR. II 108; c) (rar) canalul coșului, pe care iese fumul. Fumul căminelor... se prăbușea îndărăt pe gîtul coșurilor. DELAVRANCEA, S. 182. ◊ Gîtul puștii = partea superioară a patului de pușcă, de care se apucă de obicei arma. Prune cu gît = soi de prune, alungite la unul din capete. substantiv neutrugît
hátie f. (rut. hatĭ, de unde și hat 2 și hat 1). Mold. Zăgaz, ĭezitură, înălțătură (trecătoare) de pămînt, de petre orĭ de crăngĭ ca să împedece o revărsare orĭ ca să poată trece pintr´o [!] mlaștină (Șez. 30, 293). – În Trans. și gat, pl. urĭ (ung. gát). substantiv neutruhatie
a lega (cuiva) lingurile de gât / de brâu expr. a lăsa (pe cineva) nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. substantiv neutrualega
a-i sări (cuiva) de gât expr. a se repezi să îmbrățișeze (pe cineva); a arăta (cuiva) dragoste (exagerată). substantiv neutruaisări
a face gât / gură expr. 1. a-și exprima nemulțumirea în mod vehement; a emite pretenții la ceva. 2. a face scandal. substantiv neutruafacegât
jeg în gât expr. informator, denunțător. substantiv neutrujegîngât
a da în gât (pe cineva) expr. 1. a ucide (pe cineva), a omorî (pe cineva). 2. a compromite (pe cineva). 3. a întinde o cursă (cuiva). 4. a denunța (pe cineva). substantiv neutruadaîngât
până-n gât / peste cap / peste urechi expr. superlativ absolut folosit pentru a accentua măsura în care cineva are datorii, este ocupat, sătul de o situație etc. substantiv neutrupânăngât
foame-n gât expr. (intl.) individ foarte sărac. substantiv neutrufoamengât
a-i sta în gât expr. a antipatiza, a nu suferi, a nu suporta (ceva sau pe cineva). substantiv neutruaistaîngât
a se unge pe gât expr. a bea substantiv neutruaseungepegât
sătul până-n gât / până peste cap expr. plictisit, dezgustat (de ceva); exasperat. substantiv neutrusătulpânăngât
a-și frânge gâtul expr. 1. a muri într-un accident. 2. a-și compromite situația prin acțiuni riscante. substantiv neutruașifrângegâtul
a avea arșiță în gât expr. 1. a-i fi sete. – 2. a dori să consume băuturi alcoolice substantiv neutruaaveaarșițăîngât
a fi în rahat până în / la gât expr. (vulg.) a avea necazuri mari. substantiv neutruafiînrahatpânăîn
a fi sătul până-n gât expr. a numai suporta o stare de fapt / o situație; a nu mai răbda. substantiv neutruafisătulpânăngât
a-și băga unghia în gât expr. (adol.) a se supăra, a se necăji; a fi invidios. substantiv neutruașibăgaunghiaîngât
a-și pune unghia în gât expr. a face orice pentru atingerea unui scop. substantiv neutruașipuneunghiaîngât
gâț, -uri, (gâță), s.n. – Grup de 2-3 oi. Mai multe gâțuri formează un botei; 5-7 boteie formează o stână: „La noi nu-s multe oi, e așa, câte vo trei gâțuri” (Papahagi 1925; Vad). – Et. nec. (MDA) temporargâț
2) gat, a gătá v. tr. V. gătesc. verb tranzitivgat
gătá, (găti), vb. refl. – 1. A (se) pregăti, a (se) aranja, a (se) împodobi: “Să mă gat, să siu frumoasă / Ca să pot striga la masă” (Calendar 1980: 30). “Că-i vreme de să gătat, / Curțile de măturat, / Mesele de încărcat” (Calendar 1980). 2. A termina, a isprăvi, a sfârși: “Corinduța de-o gătăm / Sus la gazde o-nchinăm„. 3. A omorî, a ucide, a nimici: “Legea lui că i-o gătat”. – Din gata, cf. alb. gatit (DEX); Din sl. gatiti (DER). verb tranzitivgăta
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit. verb tranzitivgăti
GĂTÁ vb. I. v. găti. verb tranzitivgăta
GĂTÁ vb. I v. găti. verb tranzitivgăta
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A se îmbrăca (frumos), a se împodobi, a se dichisi. Și doamnele grăbit au prins Să se gătească dinadins Ca niciodat'. COȘBUC, P. II 54. A doua zi seara, mă gătii cum putui mai bine, și la ceasurile 9 fără ceva mă aflam la Sărindar. CARAGIALE, O. II 10. Ți-a mai cumpărat o oglindă... La care să te gătești ca mireasă. TEODORESCU, P. P. 164. ◊ Tranz. (Complementul indică persoana) Pe pruncul ei, Ileana îl gătise și mai ceva: avea o cămășuică înflorită în cusătură de mărgele, o pălăriuță cu pană strălucitoare de rățoi. CAMILAR, TEM. 319. Pe Ileana și-o gătea Cu peteală de mireasă. ALECSANDRI, P. P. 28. ♦ (Rar, complementul indică o podoabă) A potrivi. Spune la badea... Să-și gătească peana bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 40. 2. Refl. (De obicei urmat de un conjunctiv sau de determinări introduse prin prep. «de») A se pregăti, a face preparative, a fi gata de... Mama Paraschiva se gătea să plece și ea. BUJOR, S. 65. Tocmai cînd se gătea să iasă, o birjă se opri la poartă. VLAHUȚĂ, O. A. 257. Ce vifor se gătește ! NEGRUZZI, S. I 58. Tufani, paltini, ghindari, se îngroziră foarte: « Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte ». ALEXANDRESCU, P. 131. ◊ Tranz. Intră și gătește măriei-sale feredeul. SADOVEANU, D. P. 73. Pasărea-și gătește cuibul, floarea, mîndrele-i colori, Cîmpul, via sa verdeață. ALECSANDRI, O. 180. Am gătit caiete, condeie nouă. NEGRUZZI, S. I 7. 3. Tranz. (Cu privire la mîncări) A prepara, a pregăti. Într-una din zile ea își găti bucate singură. ISPIRESCU, L. 22. Gătitu-le-ați ceva bob fiert, găluște... și vărzare ? CREANGĂ, A. 10. 4. Tranz. (Regional, cu privire la materiale, provizii) A sfîrși, a epuiza, a isprăvi. Dacă tu-i avea noroc să nu gătesc demîncatul și apa, nu te voi mînca. ENINESCU, L. P. 196. ◊ Refl. Pădurea nu se mai gătește. ȘEZ. I 5. (Și în forma găta) La casa de om sărac S-a gătat făina-n sac Și n-avem să-ți dăm colac. GOGA, C. P. 28. ♦ (Cu privire la acțiuni) A duce pînă la capăt, a pune capăt. Au gătit ei de vorbit. SBIERA, P. 71. Șede moș Nichifor așa pe gînduri, pînă-și gătește de băut luleaua. CREANGĂ, P. 132. 5. Tranz. (Mold., cu privire la persoane) A pune capăt vieții, a ucide. El șopti...: mă rog, lasă-mă la părete, că de-a veni să-mi mai deie un ciomag, mă gătește. ȘEZ. I 266. ◊ (Întărit prin « de zile ») Pînă acu era s-o gătească de zile. SBIERA, P. 136. ♦ A zăpăci (pe cineva), a ului, a veni de hac, a da gata. Ștrașnică femeie... m-a fript la inimă, m-a gătit ! SADOVEANU, O. I 467. Aceea însă în care te întrece prietenul meu și cu care te-a gătit, este danțul. NEGRUZZI, S. I 64. – Variantă: (Transilv.) gătá, gat (DEȘLIU, G. 26, RETEGANUL, P. III 9), vb. I. verb tranzitivgăti
gătesc și (vechĭ) gătéz, ĭar azĭ Trans.) gat, a găta v. tr. (d. gata). Fac gata, termin: a găti o casă. Fig. Răpun, ucid: boala l-a gătit. Pregătesc, prepar: a găti prînzu, mîncarea, armele. Ornez, fac toaleta: a găti de bal. V. refl. A te găti de drum, de plecare, de bal. – Vechĭ și gotovesc (vsl. gotoviti): verb tranzitivgătesc
gat substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | gat | gatul |
plural | gaturi | gaturile | |
genitiv-dativ | singular | gat | gatului |
plural | gaturi | gaturilor |