1) gáiță f., pl. e (var. din gáliță [care vsl. înseamnă „ceŭcă”, o pasăre înrudită cu gaița] supt [!] infl. luĭ gaĭ, negru. Înrudite: alb. galĭa, corb, și ngr. gáila, gaiță). Un fel de coțofană cafenie (gárrulus glandarius), cu pene albastre pestrițe la aripĭ și care se deprinde să articuleze sunete (se numește și ghindar). Fig. Persoană vorbăreață și cicălitoare. Gaiță de munte, o pasăre numită și alunar (nucifraga caryocatáctes). substantiv feminingaiță
2) gáiță f. (d. gaz, petrol, supt [!] infl. luĭ gaiță 1). Nord. Pop. Petrol. substantiv feminingaiță
gáiță (ga-i-) s. f., g.-d. art. gáiței; pl. gáițe substantiv feminingaiță
gàiță f. 1. pasăre cântâtoare și isteață, se deprinde a rosti vorbe (Garrulus glandarius): gaița ce imitează orice sunete bizare AL. 2. fig. toacă-gură. [Vechiu-rom. gaică, dintr’un primitiv *gaie = lat. vulg. GAIA, gaiță]. V. gaie. substantiv feminingàiță
gaiță f. 1. Mold. mânerul cleștelui de dogar: 2. lampă țărănească făcută dintr’o sticlă, în care se pune petrol: femeia aprinse gaița. [Aplicațiune metaforică a vorbei precedente, probabil prin aluziune la ciocul gaiței, scurt și gros, încovoiat și dințat la vârf]. substantiv feminingaiță
GÁIȚĂ, gaițe, s. f. 1. Pasăre înrudită cu corbul, de mărimea unei ciori, cu penajul brun-roșcat, cu dungi albastre și negre pe aripi, cu coada neagră, care poate imita sunetele scoase de alte păsări (Garrulus glandarius). ◊ Gaiță de munte = alunar. 2. Epitet dat unei persoane care vorbește mult și fără rost. [Pr.: ga-i-] – Cf. bg., sb. galica. substantiv feminingaiță
GÁIȚĂ2, gaițe, s. f. 1. Pasăre înrudită cu corbul, cu penajul frumos colorat; poate imita sunetele scoase de diferite păsări (Garrulus glandarius). Vorbești și tu ca gaița, ce prinzi de la tat' tu. V. ROM. septembrie 1953, 166. Îl înhățase drăcoaica cu ghearele ca o gaiță spurcată și nu-l slăbea nici cît ai da în cremene. ISPIRESCU, L. 212. Gaița ce imitează orice sunete bizare. ALECSANDRI, P. A. 125. ◊ Expr. A se ține gaiță de (sau după cineva) = a se ține scai de (sau după) cineva. Și vai de capul lor, că se ține gaiță după dînșii, stă ziua toată în piață, ca să vază cum datornicii lui adună banii. SLAVICI, N. 282. ◊ Compus: gaiță-de-munte = alunar (II 1). 2. Fig. (Familiar) Femeie căreia nu-i mai tace gura. V. caragață. Mă vîr printre fete, ca un diavol mă vîr. Gaițele, scai pe soră-mea... îi pun rochia ei albă de mireasă. STANCU, D. 179. L-o scos din minte gaița cea de cucoana Caliopi. ALECSANDRI, T. I 338. – Pronunțat: ga-i-. substantiv feminingaiță
GÁIȚĂ1 s. f. (Mold., Bucov.) 1. Petrol lampant. Oamenii se ung pe cap cu gaiță (gaz, petroleu) ca să le treacă chelbea. ȘEZ. III 174. 2. Lampă țărănească cu petrol lampant. Gaița pîlpîie pe prichiciul hornului. CONTEMPORANUL, VIII 17. – Pronunțat: gai-. substantiv feminingaiță
!piciór-de-gáiță (plantă) (ga-i-) s. m. substantiv femininpicior
gaiță | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | gaiță | gaița |
plural | gaițe | gaițele | |
genitiv-dativ | singular | gaițe | gaiței |
plural | gaițe | gaițelor |