gafa definitie

GÁFĂ s.f. 1. Piesă metalică cu două gheare în formă de furcă, folosită pentru blocarea unui lanț în mișcare. ♦ Un fel de cârlig fixat de o prăjină, folosit la acostarea unei ambarcații etc. 2. (Fig.) Gest, vorbă, atitudine nesocotită, dar neintenționată, care poate supăra sau jigni. [< fr. gaffe]. substantiv feminingafă

GÁFĂ¹ s. f. 1. piesă metalică cu două gheare în formă de furcă, pentru blocarea unui lanț în mișcare. 2. cârlig metalic fixat de o prăjină, la acostarea unei ambarcații. (< fr. gaffe) substantiv feminingafă

GÁFĂ² s. f. gest, vorbă, atitudine nesocotită, dar neintenționată, care poate jigni. (< fr. gaffe) substantiv feminingafă

*gáfă f., pl. e (fr. gaffe). Acțiune neîndemănatică [!] (de ex., a vorbi contra bețivilor neștiind că pintre [!] ceĭ prezențĭ e și un bețiv). A face o gafă, a o scrînti. substantiv feminingafă

gáfă s. f., g.-d. art. gáfei; pl. gáfe substantiv feminingafă

GÁFĂ, gafe, s. f. 1. Piesă metalică în formă de cârlig, fixată pe o prăjină, folosită la acostarea unei ambarcațiuni, la îndepărtarea acesteia de mal etc. 2. Cârlig montat la capătul unui dispozitiv de ridicat cu care se prinde sarcina. 3. Gest, atitudine sau vorbă nepotrivită, care poate constitui o indelicatețe sau o jignire neintenționată adusă cuiva. – Din fr. gaffe. substantiv feminingafă

GÁFĂ¹, gafe, s. f. Gest, faptă, atitudine sau vorbă, nesocotită, neintenționată, care constituie o indelicatețe sau o jignire față de o persoană prezentă. Nu cunoștea înțelesul cuvîntului gafă, care presupune nea­părat lipsa de intenție în a nemulțumi sau a jigni pe cineva. CAMIL PETRESCU, U. N. 32. Își dădu brusc seama c-a făcut o gafă. REBREANU, R. I. 266. substantiv feminingafă

GÁFĂ², gafe, s. f. Piesă metalică fixată la o prăjină, folosită la acostarea unei ambarcații, la îndepărtarea ei de mal etc. substantiv feminingafă

A FACE O GAFĂ a da cu bâta-n baltă, a da cu mucii-n fasole, a o face fiartă, a o face de oaie, a gafa, a o nimeri (ca Ieremia) cu oiștea-n gard, a o scrânti. substantiv femininafaceogafă