găitan definitie

găitán (găitáne), s. n. – Șiret, firet, galon. – Mr., megl. găitan. Tc. kaytan (Șeineanu, II, 176; Meyer 111; Lokotsch 644), cf. alb., bg. gaitan, sb. gajtan. Provine din ngr. γαïετανόν (Vasmer, Gr., 60). – Der. găităna (var. găităni), vb. (a împodobi cu găitane); găitănar, s. m. (negustor de găitane); găitănărie, s. f. (ceaprăzărie, pasmanterie); îngăităna, vb. (a face pasmanterie). substantiv neutrugăitan

găitán n., pl. e și (Al.) urĭ (turc. ghaĭtan, kaĭtan, ngr. gaïtáni, d. lat. gaitanum, cingătoare, după numele orașului Gaeta, lat. Cajeta, în Italia; bg. rus. gaĭtán). Șnur lat, împletitură de fire supțirĭ [!] de ață (matasă [!], argint, aur) întrebuinșat ca ornament la uniforme saŭ la alt-ceva: o tunică roșie cu găitane negre, un pistol atîrnat de un găitan. Adv. Strună, fără dificultățĭ: treaba merge găitan. – În VR. 1926, 5, 216, găĭetan. V. bucmea, ciripie, sărad. substantiv neutrugăitan

găitán (înv.) (gă-i-) s. n., pl. găitáne substantiv neutrugăitan

găitan n. fire împletite din mătase, argint sau aur: un mintean negru cu găitane de fir OD. [Turc. GAITAN]. ║ adv. ca un găitan, drept înainte: trebile împărăției mergeau găitan POP. substantiv neutrugăitan

GĂITÁN, găitane, s. n. 1. Fir de metal sau șiret (împletit ori răsucit) de lână, mătase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de îmbrăcăminte. ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A merge găitan = (despre acțiuni, activități) a merge, a decurge, a evolua bine. 2. (Înv.) Împletitură făcută din găitane (1), care înlocuia platoșa în oastea Moldovei din Evul Mediu. [Pr.: gă-i-.Var.: găietán s. n.] – Din tc. gaytan. substantiv neutrugăitan

GĂITÁN, găitane, s. n. 1. Șiret împletit sau răsucit din fire de lînă, de mătase sau de metal, întrebuințat ca ornament la îmbrăcăminte. V. ceapraz, brandeburg Se cos cojoace simple, numai cu găitan negru, subțire pe la mîneci. STANCU, D. 351. Veneau numai oameni de soi: ofițeri plini de găitane și fireturi la tunică. I. BOTEZ, ȘC. 20. Cioareci albi, tiviți cu găitane de fir. ODOBESCU, S.I 71. ◊ Expr. (Despre o activitate) A merge găitan = a merge bine, fără piedici, a merge strună. Greu i-a fost lui să facă ce-a făcut, că d-aci încolo merge găitan. DELAVRANCEA, S. 39. Treaba merge găitan. Legați-mi-l și duceți-l. HAȘDEU, R. V. 43. ♦ (Învechit) Șnur care servește ca cingătoare, ca șiret de legat etc. Un bătrîn cu lunete rotunde, legate la ceafă cu două găitane. DELAVRANCEA, H. T. 219. Rasa i-e de șiac, e-ncins cu găitan alb. EMINESCU, N. 95. Mi s-a umflat piciorul în botină și nu pot călca... mă curmă găitanul ALECSANDRI, T. 282. ♦ Fig. (Neobișnuit) Dungă vînătă sub ochi; cearcăn. Cercuiră masa cucoanelor învrăjbite la joc, fierte la chip, cu găitane vinete în jurul ochilor. DELAVRANCEA, S. 136. 2. (Învechit) Împletitură făcută din găitane, care în timpul evului mediu înlocuia platoșa în oastea Moldovei. N-aveau za de sîrmă, ci numai găitane de păr la coapse, la piept și umeri. SADOVEANU, F. J. 720. – Pronunțat: gă-i-. -Variantă: găetán (CAMILAR, N. II 266, CAMIL PETRESCU, O. I 279) s. n. substantiv neutrugăitan

a merge găitan expr. a funcționa perfect. substantiv neutruamergegăitan

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluigăitan

găitan   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular găitan găitanul
plural găitane găitanele
genitiv-dativ singular găitan găitanului
plural găitane găitanelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z