făráș (făráșe), s. n. – Obiect casnic în care se strînge cu mătura gunoiul. – Mr. fărașe, megl. frașă. Tc. faraș (Șeineanu, II, 168; Ronzevalle 123), cf. ngr. φαρασι, bg. faraš. substantiv neutrufăraș
faráș n., pl. e (turc. faraš; ngr. farási). Lopățică maĭ mare cu coadă scurtă de strîns gunoĭu din casă orĭ de pe stradă. – Și făraș. substantiv neutrufaraș
făráș, V. faraș. substantiv neutrufăraș
făráș s. n., pl. făráșe substantiv neutrufăraș
făraș n. lopățică de strâns gunoiu: fărașe de tinichea. [Turc. FARAȘ]. substantiv neutrufăraș
FĂRÁȘ, fărașe, s. n. Obiect casnic în formă de lopată cu coadă scurtă, în care se adună cu mătura gunoiul, se strânge jarul etc. [Var.: foráș s. n.] – Din tc. faraș. substantiv neutrufăraș
FĂRÁȘ, fărașe, s. n. Obiect casnic în formă de lopată de metal cu coadă scurtă, în care se strînge cu mătura gunoiul. substantiv neutrufăraș
a face pe cineva făraș expr. a bate foarte tare (pe cineva). substantiv neutruafacepecinevafăraș
faráș n., pl. e (turc. faraš; ngr. farási). Lopățică maĭ mare cu coadă scurtă de strîns gunoĭu din casă orĭ de pe stradă. – Și făraș. temporarfaraș
făraș | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | făraș | fărașul |
plural | fărașe | fărașele | |
genitiv-dativ | singular | făraș | fărașului |
plural | fărașe | fărașelor |