FURNIRUÍ vb. IV. tr. A acoperi o piesă de lemn cu furnir. [P.i. -iesc, conj. -iască. / < germ. furnieren]. verb tranzitivfurnirui
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă verb tranzitivfurnirui
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. verb tranzitivfurnirui
furnirui verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)furnirui | furniruire | furniruit | furniruind | singular | plural | ||
furniruind | furniruiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | furniruiesc | (să)furniruiesc | furniruiam | furniruii | furniruisem | |
a II-a (tu) | furniruiești | (să)furniruiești | furniruiai | furniruiși | furniruiseși | ||
a III-a (el, ea) | furniruiește | (să)furniruiai | furniruia | furnirui | furniruise | ||
plural | I (noi) | furniruim | (să)furniruim | furniruiam | furniruirăm | furniruiserăm | |
a II-a (voi) | furniruiți | (să)furniruiți | furniruiați | furniruirăți | furniruiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | furniruiesc | (să)furniruiască | furniruiau | furniruiră | furniruiseră |