furie definitie

FÚRIE s.f. 1. Mânie violentă, nestăpânită; violență. ♦ (Fig.; rar) Dorință, patimă. 2. Fiecare dintre cele trei divinități ale infernului, care, în credințele celor antici, chinuiau sufletele păcătoșilor. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. furia, cf. fr. furie]. substantiv femininfurie

FÚRIE s. f. 1. mânie violentă, nestăpânită; violență. 2. (pl.) cele trei divinități ale infernului, care, în credințele anticilor, chinuiau sufletele păcătoșilor. (< fr. furie, lat. furia) substantiv femininfurie

fúrie (fúrii), s. f. – Mînie, violență. Lat. furia (XVIII). – Der. furios, adj., din fr. furieux; furibund, adj., din fr. furibond; înfuria, vb. (a mînia), pare der. modern de la furie, însă cunoaște o circulație populară destul de amplă. substantiv femininfurie

Furii f. pl. Mit. cele trei divinități infernale: Alecto, Megera și Tisiphona. substantiv femininfurii

*fúrie f. (lat. Furia, una din cele treĭ divinitățĭ infernale și oribile la Romanĭ. V. furios, furoare). Mare mînie, furoare. Mare ardoare, mare avînt: furia ataculuĭ artileriiĭ. Fig. Femeĭe foarte rea și furioasă. substantiv femininfurie

fúrie (-ri-e) s. f., art. fúria (-ri-a), g.-d. art. fúriei; pl. fúrii, art. fúriile (-ri-i-) substantiv femininfurie

furie f. 1. mânie foarte violentă; 2. ardoare extremă, impetuozitate: furia tinerețelor; 3. fig. femeie rea și mânioasă. substantiv femininfurie

FÚRIE, furii, s. f. Stare de extremă iritare; mânie nestăpânită; violență. ◊ Loc. adv. Cu furie = extrem de furios; cu putere mare, nestăvilită. ♦ Fig. (Rar) Dorință puternică, patimă, pornire nestăpânită. [Acc. și: furíe] – Din fr. furie, lat. furia. substantiv femininfurie

FÚRIE, furii, s. f. 1. Stare de extremă iritare în care se pierde stăpînirea de sine; mînie puternică, nestăpînită. Numai moșieri și arendași în tribune... Parcă discursurile de-aici o să-i apere de furia țăranilor. REBREANU, R. II 34. Toată furia lui Vasile se descărcase asupra nevestei. BUJOR, S.92. Ea începe a plînge, temîndu-se de furia zînelor. RETE­GANUL, P. II 17. ◊ (Metaforic) Puterile adîncului se treziseră de pretutindeni și, subt ocrotirea oarbă a nopții, își dezlănțuiră asupra pămîntului îngrozit furia lor prăpăditoare. HOGAȘ, M. N. 175. ◊ Loc. adv. Cu furie = în chip furios, cu putere mare, nestăvilită. Seara însă vîntul începu să sufle cu furie și să ridice chiar valuri pe Dunăre. BOLINTINEANU, O. 265. Oastea lui Ieremia-vodă se îmbăr­bătează și cade cu furie peste flancurile oastei secuiești. BĂLCESCU, O. I 343. 2. (Rar) Dorință, patimă, pornire nestăpînită. Ladislav... se încearcă a pune stavilă furiei lor de coprinderi. BĂLCESCU, O. II 12. substantiv femininfurie