FUNCȚIONÁRE s.f. Acțiunea de a funcționa și rezultatul ei. [< funcționa]. substantiv feminin funcționare
funcționáre (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționắrii; pl. funcționắri substantiv feminin funcționare
FUNCȚIONÁRE, funcționări, s. f. Acțiunea de a funcționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. funcționa. substantiv feminin funcționare
FUNCȚIONÁRE s. f. Acțiunea de a funcționa și rezultatul ei. Buna funcționare a unui aparat. ▭ Sfaturile populare și-au dovedit în cei cîțiva ani de funcționare superioritatea asupra vechilor organe administrative locale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2784. – Pronunțat: -ți-o-. substantiv feminin funcționare
FUNCȚIONÁR, -Ă s.m. și f. Persoană care deține o funcție administrativă într-o întreprindere sau într-o instituție; slujbaș. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. fonctionnaire]. substantiv masculin și feminin funcționar
FUNCȚIONÁR, -Ă s. m. f. cel care deține o funcție administrativă într-o întreprindere sau instituție. (< fr. fonctionnaire) substantiv masculin și feminin funcționar
funcționár (func-ți-o-) s. m., pl. funcționári substantiv masculin și feminin funcționar
funcționar m. cel ce exercită o funcțiune publică. substantiv masculin și feminin funcționar
*funcționár, -ă s. (d. funcțiune; fr. fonctionnaire). Care împlinește o funcțiune publică saŭ privată: ministru e cel înalt funcționar în stat. V. cinovnic. substantiv masculin și feminin funcționar
FUNCȚIONÁR, -Ă, funcționari, -e, s. m. și f. Persoană care ocupă o funcție publică; persoană care îndeplinește o muncă cu caracter administrativ. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnaire (după funcție). substantiv masculin și feminin funcționar
FUNCȚIONÁR, -Ă, funcționari, -e, s. m. și f. (Uneori determinat prin «public») Persoană care îndeplinește în schimbul unui salariu o funcție administrativă în cadrul unei întreprinderi sau instituții de stat sau particulare; slujbaș. Prin birouri, funcționarii fumau liniștiți sau scriau aplecați pe registre. JIANU, C. 123. Mie-mi place să mă servească funcționarul cu tragere de inimă. CARAGIALE, O. I 103. – Pronunțat: -ți-o-. substantiv masculin și feminin funcționar
funcționáră (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționárei; pl. funcționáre substantiv masculin și feminin funcționară
FUNCȚIONÁ vb. I. intr. A-și exercita funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, în stare de funcționare. [Pron. -ți-o-. / < fr. fonctionner]. verb funcționa
FUNCȚIONÁ vb. intr. a-și exercita funcția, rolul; a fi în stare de activitate. (< fr. fonctionner) verb funcționa
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză verb funcționa
funcționà v. a-și împlini funcțiunea. verb funcționà
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). verb funcționa
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul; a fi în stare de funcționare. În fundul minelor, la ultimul orizont, se află motoarele care pun în mișcare pompele de apă. Acestea sînt aproape tot atît de puternice ca și acelea care, la suprafață, fac să funcționeze grelele ascensoare. BOGZA, V. J. 83. Aștept un telefon și aș vrea ca aparatul să funcționeze. SEBASTIAN, T. 73. – Pronunțat: -ți-o-. verb funcționa
*funcționéz v. intr. (d. funcțiune; fr. fonctionner). Împlinesc o funcțiune (ca om orĭ ca mașină): această mașină funcționează bine. Îs pus în acțiune: această fabrică funcționează maĭ mult ĭarna. verb funcționez
| funcționare | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | funcționare | funcționarea |
| plural | funcționări | funcționările | |
| genitiv-dativ | singular | funcționări | funcționării |
| plural | funcționări | funcționărilor | |