Alege sensul dorit: frunzar -substantiv masculin frunzar -substantiv neutru

frunzar definitie

FRUNZÁR, frunzare, s. n. 1. Desiș format din crengile pline de frunze ale unui copac sau ale unor tufe. 2. Umbrar făcut din crengi bogate. 3. Frunze uscate, servind ca așternut sau nutreț pentru vite. [Pl. și: (m.) frunzari] – Frunză + suf. -ar. substantiv masculinfrunzar

FRUNZÁR, frunzare, s. n. 1. Desiș format din crengile pline de frunze ale unui copac sau ale unor tufe. La vadul oierilor Se leagănă holdele, Se pîrguie roadele, Șopotesc frunzarele Și rodesc ogoarele. DEȘLIU, N. 31. Colo-ntr-un frunzar Galben în lumină, Stă pe-o creangă de arțar Pasăre străină. TOPÎRCEANU, S. A. 16. 2. Umbrar făcut din crengi bogate. Mă oprii supt un frunzar de păr sălbatic. SADOVEANU, P. S. 242. Fagii și carpenii acopereau cu un lung frunzar poteca noastră. GALACTION, O. I 205. Tot pe mal ședea, Și mînca și bea, Sub verde frunzar De crengi de stejar. ALECSANDRI, P. P. 116. 3. Frunze uscate folosite ca așternut pentru vite, ca nutreț etc. Umbla... pînă cine știe unde, s-aducă vitelor niște frunzar îngălbenit. CAMILAR, TEM. 306. – Pl. și: (s. m.) frunzari (SEVASTOS, N. 47, CREANGĂ, P. 29, ALECSANDRI, T. 60). substantiv masculinfrunzar

frunzár s. n., pl. frunzáre substantiv neutrufrunzar

frunzar n. adăpost din frunze. substantiv neutrufrunzar

frunzár n., pl. e (d. frunză). 1. Frunziș, desiș de frunze: s´a lăsat pe frunzare cu capu supt [!] mîna dreaptă (Sadov. VR. 1928, 1, 52 și 7, 11). 2. Adăpost orĭ umbrar de frunze. 3. Depozit de frunziș ca să fie întrebuințat ca nutreț în aniĭ în care nu se face fîn. 4. Masc. Mold. Creangă cu frunze: ursu stătea ascuns supt [!] cĭoate și frunzarĭ. 5. Rar. Florar, luna Maĭ. V. crăngar. substantiv neutrufrunzar

FRUNZÁR, frunzare, s. n. 1. Desiș format din crengile pline de frunze ale unui copac sau ale unor tufe. 2. Umbrar făcut din crengi bogate. 3. Frunze uscate, servind ca așternut sau nutreț pentru vite. [Pl. și: (m.) frunzari] – Frunză + suf. -ar. substantiv neutrufrunzar

FRUNZÁR, frunzare, s. n. 1. Desiș format din crengile pline de frunze ale unui copac sau ale unor tufe. La vadul oierilor Se leagănă holdele, Se pîrguie roadele, Șopotesc frunzarele Și rodesc ogoarele. DEȘLIU, N. 31. Colo-ntr-un frunzar Galben în lumină, Stă pe-o creangă de arțar Pasăre străină. TOPÎRCEANU, S. A. 16. 2. Umbrar făcut din crengi bogate. Mă oprii supt un frunzar de păr sălbatic. SADOVEANU, P. S. 242. Fagii și carpenii acopereau cu un lung frunzar poteca noastră. GALACTION, O. I 205. Tot pe mal ședea, Și mînca și bea, Sub verde frunzar De crengi de stejar. ALECSANDRI, P. P. 116. 3. Frunze uscate folosite ca așternut pentru vite, ca nutreț etc. Umbla... pînă cine știe unde, s-aducă vitelor niște frunzar îngălbenit. CAMILAR, TEM. 306. – Pl. și: (s. m.) frunzari (SEVASTOS, N. 47, CREANGĂ, P. 29, ALECSANDRI, T. 60). substantiv neutrufrunzar

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluifrunzar

frunzar  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular frunzar frunzarul
plural frunzare frunzarele
genitiv-dativ singular frunzar frunzarului
plural frunzare frunzarelor
frunzar  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular frunzar frunzarul
plural frunzare frunzarele
genitiv-dativ singular frunzar frunzarului
plural frunzare frunzarelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z