reduceri si promotii 2018
Definitie front - ce inseamna front - Dex Online

front definitie

FRONT s.n. 1. Loc, teritoriu, pe care se poartă luptele într-un război. ♦ Grupare operativă constituită din forțe militare numeroase sub o comandă unică. 2. Formație de militari, de sportivi etc. așezați în linie. 3. (Fig.) Grupare unitară de forțe strânse în vederea unei lupte comune. 4. (Arhit.) Plan vertical în care este situată fațada unei clădiri. ♦ Perete în care se execută tăierea rocilor sau a minereurilor. 5. (Met.) Zonă de tranziție între două mase de aer diferite, caracterizată prin schimbări meteorologice bruște și cu consecințe directe asupra mersului vremii. ◊ Front de furtună = masă de aer rece care, împinsă de furtună, provoacă deplasarea aerului mai cald din fața ei. [< fr. front, cf. rus. front]. substantiv neutru front

FRONT2(O)- elem. „front meteorologic, masă de aer”; „frunte”. (< fr. fronto-, cf. lat. frons, -ntis, frunte) substantiv neutru front

front s. n., pl. frónturi substantiv neutru front

front n. fața unei trupe în linie: a ataca de front. substantiv neutru front

FRONT, fronturi, s. n. 1. Loc unde se dau lupte militare în timp de război; totalitatea forțelor militare care operează pe câmpul de luptă sub o comandă unică. ◊ Expr. A rupe (sau a sparge) frontul = a rupe linia de apărare a inamicului, a pătrunde forțat în linia de apărare a acestuia. ♦ Parte din teatrul de operații al unui stat aflat în stare de război, pusă sub comandă unică. ♦ Mare unitate operativă, compusă din mai multe armate. 2. Formație de militari, școlari, sportivi etc. aliniați cot la cot, cu fața la persoana care dă îndrumări, comenzi etc. ◊ Loc. adv. În front = așezat în linie, în poziție de drepți sau pe loc repaus. 3. Fig. Grup de forțe solidare, organizat în vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; p. ext. sectorul unde se duce o astfel de luptă. 4. Porțiune dintr-un zăcământ de substanțe minerale utile, deschisă printr-o lucrare minieră, unde se efectuează săpăturile. 5. Plan vertical în care sunt situate fațada unei clădiri sau fațadele unui ansamblu de clădiri. ♦ Latură a unei parcele, care coincide cu alinierea căii de circulație. 6. (Met.) Zonă de tranziție între două mase de aer diferite, caracterizată prin schimbări meteorologice bruște, cu consecințe directe asupra mersului vremii. ◊ Front atmosferic = zonă de contact între două mase de aer cu gradient termic ridicat. 7. (Fiz.; în sintagma) Front de undă = ansamblul punctelor până la care ajunge o oscilație la un moment dat. – Din fr. front. substantiv neutru front

FRONT1 s. n. 1. teritoriu pe care se poartă luptele într-un război. ◊ grupare operativ-strategică constituită din forțe militare numeroase, sub o comandă unică, destinată ducerii unor operații de amploare. 2. formație de militari, sportivi etc. în linie. 3. (fig.) grup organizat de oameni în vederea unei lupte comune. 4. (arhit.) fațata principală a unei clădiri, latura dinspre stradă a unei parcele. ◊ perete în care se execută tăierea rocilor sau a minereurilor. ♦ ~ de lucru = existența condițiilor pentru ca echipele specializate de lucrători să-și poată desfășura activitatea de execuție. 5. (met.) zonă de separație a două mase de aer cu proprietăți diferite. 6. (fiz.) ~ de undă = totalitatea punctelor până la care ajunge o oscilație la un moment dat. 7. (herald.) centrul părții superioare a unui scut. (< fr. front) substantiv neutru front

front (frónturi), s. n. – Loc unde se dau lupte militare. Fr. front, cf. frunte.Der. frontal, adj., din fr. frontal; frontavoi, s. m. (ofițer care și-a cîștigat gradele fără studii de bază, pe front), din rus. frontovoi (Graur, BL, IV, 83), astăzi înv.; frontieră, s. f., din fr. frontière; frontispiciu, s. n., din fr.; fronton, s. n., din fr. substantiv neutru front

*front n., pl. urĭ (rus. front, d. fr. front, frunte, front). Fața uneĭ trupe în linie. A face front, a face față, a opune peptu [!] spre rezistență saŭ p. salut: a face front cînd trece regele. De front, pin [!] față: atac de front, pe dinainte. substantiv neutru front

FRONT, fronturi, s. n. 1. Locul unde se dau lupte militare în timp de război; totalitatea forțelor militare care operează pe cîmpul de luptă, puse sub o comandă unică. Pe front, nici un fel de rană nu produce impresie. CAMIL PETRESCU, U. N. 407. Se apucă să studieze harta frontului cu o atenție înfrigurată. REBREANU, P. S. 109. Căută să vadă încotro sînt comandanții oștirilor, ce năvăliseră în țară pe toate părțile. Frontul era larg. VISSARION, B. 43. ♦ O parte din teatrul de operații al unui stat aflat în stare de război, pusă sub conducerea unui singur comandant. Frontul de sud. 2. Formație de militari, școlari, sportivi etc. aliniați cot la cot, cu fața la persoana care dă instrucții sau comandă. ◊ Loc. adv. În front = așezat în linie, în poziție de «drepți» sau de «pe loc repaus». Nu se vorbește în front. 3. Fig. (Urmat de determinări) Grup de forțe solidare, unite și organizate în vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; p. ext. sectorul unde se duce o astfel de luptă. Trebuie larg popularizată politica externă a țării noastre ca factor activ al frontului demo­crației și păcii. REZ. HOT. I 171. 4. (În expr.) Front de abataj = locul de muncă unde se face tăierea rocilor, a minereurilor sau a căr­bunilor. substantiv neutru front

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului front

front   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular front frontul
plural fronturi fronturile
genitiv-dativ singular front frontului
plural fronturi fronturilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z