frigare definitie

frigáre f., pl. ărĭ (d. a frige, ca crezare d. a crede). Vergea de fer în care se înfige carnea (maĭ ales păsările) și se frige. Fig. Iron. Sabie. Prăjitoare de cafea (de moda [!] veche: o cutie cilindrică străbătută de o vergea de fer [!] care se învîrtește ca și frigarea de fript carne). V. țiglă. substantiv femininfrigare

frigáre s. f., g.-d. art. frigắrii; pl. frigắri substantiv femininfrigare

frigare f. vergea de fier pe care se frige carnea la foc. [Lat. FRIGARIA]. substantiv femininfrigare

FRIGÁRE, frigări, s. f. Vergea de fier sau de lemn în care se înfige carnea spre a o frige deasupra jeraticului. O frigare lungă și plină de pui... se rumenea sfîrîind. HOGAȘ, DR. II 103. Optzeci de oi despoaie Și prin frigări le pun. NEGRUZZI, S. II 24. ◊ Loc. adj. și adv. La frigare = fript în frigare deasupra jeraticului. Și a doua zi, marți... făcînd mama un cuptior zdravăn de alivenci și plăcinte cu poalele-n brîu și părpălind niște pui tineri la frigare... cheamă pe mătușa Măriuca. CREANGĂ, A. 60. substantiv femininfrigare

FRIGÁRE, frigări, s. f. 1. Vergea de fier sau de lemn ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea spre a o frige deasupra jăraticului; țiglă². ◊ Loc. adj. și adv. La frigare = fript în frigare deasupra jăraticului. 2. (Bot.; la pl.) Plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu tulpina ramificată de la bază și acoperită cu peri lungi și aspri, cu flori mari violete-purpurii, folosită în medicina populară (Gerranium palustre). – Frige + suf. -are. substantiv femininfrigare