reduceri si promotii 2018
Definitie frig - ce inseamna frig - Dex Online
Alege sensul dorit: frig - substantiv neutru frig - verb tranzitiv

frig definitie

frig (fríguri), s. n.1. Temperatură scăzută care dă senzația de rece. – 2. (Pl.) Febră. – Mr., megl. frig. Lat. frῑgus (Pușcariu 649; Candrea-Dens., 640; REW 35315; DAR), cf. sard. fríus (Wagner 112), v. it. frigo (Battisti, III, 178). Pentru semantismul cuvîntului la pl., atestat încă din lat. pop. cf. Densusianu, Hlr., 190. Der. frigor, s. m. (plantă, Erythraea centarium), numită astfel datorită folosirii ei în medicina populară; friguros, adj. (rece; care se încălzește greu), care ar putea reprezenta de asemenea în mod direct lat. frῑgorōsus (Pușcariu 651; Candrea-Dens., 641; DAR), cf. sard. frigorosu, fr. frileux; înfrigoșa, vb. (rar, a răci); înfrigurat, adj. (febril, cu călduri; care tremură, înfiorat; febril, grăbit), al cărui ultim sens este împrumut din fr. fébrile, cf. montanesul afrigolado. substantiv neutru frig

FRIG, (2) friguri, s. n. 1. Temperatură joasă a aerului, care dă senzația de rece. Bătrîna simți frigul cum o învăluise din cap pînă-n picioare. CAMILAR, TEM. 13. Și zău, p-aici așa-i de frig, Cît crapă-n trei și-n opt cojocul, Se face bradul tot covrig Și-ngheață flacăra și focul ! COȘBUC, P. II 231. Frigul ud mă pătrundea, sim­țeam că-mi îngheață pulpele și brațele. CARAGIALE, P. 37. Striga cît îl lua gura că moare de frig. CREANGĂ, P. 239. Și, de frig, la piept și-ncheie, tremurînd, halatul vechi. EMINESCU, O. I 132. ♦ Senzație de rece provocată de tem­peratura joasă a mediului. (Fig.) Moartea, ce-a trecut așa de-aproape Mi-a lăsat un frig în suflet și o ceață pe pleoape. DAVILA, V. V. 50. ◊ (Construit cu verbul « a fi » și cu subiectul logic în dativ) Ne era frig numai la nas. BENIUC, V. 24. Ție nu ți-i frig, fătu-meu ? ALECSANDRI, T. I 328. 2. (Numai la pl.) Temperatură ridicată a unui bolnav (v. febră); tremur cauzat de senzația de rece care precede uneori o stare febrilă; (adesea în construcție cu verbele « a căpăta », « a scutura », « a apuca », uneori deter­minat prin « de baltă ») boală cauzată de un agent patogen și transmisă prin intermediul unei specii de țînțar (v. malarie). Mîinile mi-erau reci, gura amară și uscată ca de friguri. VLAHUȚĂ, O. A. 150. Sînt toți bolnavi, și el și femeia și copilulfrigurile de baltă. CARAGIALE, O. I 284. Nici tu junghi, nici tu friguri, nici o altă boală nu s-a lipit de noi. CREANGĂ, A. 28. El e singurul localnic care n-a căpătat friguri. NEGRUZZI, S. I 318. ◊ Friguri galbene v. galben.Fig. Stare de neli­niște, agitație puternică; emoție. Domițian, coprins de frigurile examenului, vedea în el mai mult un sprijin, o îmbărbătare. BASSARABESCU, V. 10. substantiv neutru frig

frig s. n., (frisoane, malarie) pl. fríguri substantiv neutru frig

frig n. 1. temperatură rece: frigul e între răcoare și ger; 2. sensațiunea-i neplăcută: mi-e frig. [Lat. FRIGUS]. V. friguri. substantiv neutru frig

1) frig n. (lat. frigus). Lipsă de căldură, temperatură rece: frigu e între răcoare și ger. Sensațiunea neplăcută cauzată de această temperatură rece: mĭ-e frig. Pl. Frigurĭ, febră, o boală microbiană care te face să-țĭ fie cînd frig, cînd foarte cald și pe care o expulsează chinina. Fig. Agitațiune: frigurile politiciĭ. substantiv neutru frig

FRIG, (2) friguri, s. n. 1. Temperatură scăzută a mediului ambiant, care dă senzația de rece. ♦ Senzație de rece provocată de temperatura joasă a mediului. 2. (La pl.) Temperatură ridicată a unui bolnav; tremur cauzat de senzația de rece, care precedă uneori o stare febrilă; frisoane. ♦ Malarie. ♦ Fig. Stare de neliniște, de agitație puternică; emoție. [Var.: (pop., 2) frígură s. f.] – Lat. frigus, -oris. substantiv neutru frig

friguri n. pl. 1. stare bolnăvicioasă caracterizată prin accelerarea pulsului și prin augmentarea căldurei corpului: friguri galbene, boală infecțioasă din țările tropicale, caracterizată prin colorațiunea galbenă a pielii; 2. fig. agitațiune foarte vie, pasiune dezordonată. [Plural din frig (lat. medieval FRIGORA, friguri): febra, în special cea intermitentă, prezintă accese compuse alternativ din fiori, căldură și sudoare (cf. fiori)]. substantiv neutru friguri

2) frig, fript, a fríge v. tr. (lat. frigere, frictum, it. friggere [de unde sîrb. frigati și prigati], pv. fr. frire, cat. fregir, sp. freir, pg. frigir.Fripseĭ, fripseșĭ). Coc, prăjesc (în frigare, pe gratar [!], în cuptor saŭ în tingire) vorbind de carne: a frige o găină. Fig. Păcălesc, pîrlesc, înșel la preț: m´a fript Jidanu cu stofa asta. V. intr. Am o temperatură foarte înaltă: feru [!] înroșit în foc frige. Am arșiță în corp: obrajiĭ acestuĭ copil bolnav frig. Fig. Am un preț exorbitant: marfa asta frige. V. refl. Mă pîrlesc, mă ard: am pus mîna în foc și m´am fript. Fig. Mă înșel la preț orĭ în alt-ceva, plătesc prea scump: m´am fript cu aceste haĭne. A te frige un lucru la inimă, a te întrista foarte tare. A mînca fript pe cineva, a-l ucide orĭ a-l nimici în ceva, a-l înfrînge. verb tranzitiv frig

fríge (fríg, frípt), vb.1. prăji. – 2. A coace. – 3. A arde, a face scrum. – 4. A pune la foc (pentru a tortura). – 5. A bate, a altoi, a ciomăgi, a face praf. – 6. A arde, a fi fierbinte. – 7. (Refl.) A se arde, a se prăji. – 8. (Refl.) A se păcăli, a rămîne păgubaș. – 9. (Refl.) A pierde. – Mr. frigu, fripșu, friptă; megl. frig, friș, fris. Lat. frῑgĕre (Pușcariu 648; Candrea-Dens., 642; REW 3510; DAR), cf. alb. fergoń (Philippide, II, 643), it. frigere, prov., fr. frire, cat. fregir, sp. freir, port. frigir. Der. frigare, s. f. (vergea de fier în care se înfige carnea spre a fi prăjită), cu suf. -are, ca vînzare, crezare (analogia cu grătar, pe care o propune DAR nu constituie o explicație suficientă; după Pușcariu 650, din lat. *frῑgalis; după Candrea-Dens., 643, de la un lat. *frῑgaria); frigăruie, s. f. (carne tăiată în bucăți mici și friptă la frigare); frigări, vb. (a înfige; refl. pop., a fi stăpînit de dorință); frigătoare, s. f. (frigare; Trans., plită de gătit); înfrigări, vb. (a înfige); friptoare, s. f. (Trans., Banat, arșiță, căldură excesivă), de la part. fript, cu suf. -oare; friptură, s. f. (carne friptă), cu suf. -ură, cf. băutură, căutătură, corcitură etc. (după Meyer-Lübke, Rom. Gramm., II, 492; Pușcariu 654; Candrea-Dens., 654; REW 3508 și DAR, din lat. frῑctūra, cf. mr. friptură și frῑxūrafr. fressure; însă această ipoteză nu este necesară); fripturist, s. m. (persoană care profită de politică pentru interese personale); fripturism, s. n. (politică a propriului interes). verb tranzitiv frige

FRÍGE, frig, vb. III. 1. Tranz. A expune un aliment (în special carne și pește) direct acțiunii focului (în frigare, pe grătar, pe jar) pentru a-l face bun de mîncat. V. prăji, pîrjoli, perpeli. Îi plac pui de cei mai tineri, mie însă-mi plac și de iști mai bătrîni, numai să fie bine fripți. CREANGĂ, P. 33. Una cu vin îl stropea, Una carne că-i frigea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 52. ◊ Absol. Fulga masă că-și gătea, Miei de piele că-i jupuia; Care prin frigări frigea, Care prin căldări fierbea. ANT. LIT. Pop. I 258. ◊ Refl. impers. Ci mi-ș frige un berbece; Dar nu-l frige cum se frige, Ci-l înfige in cîrlige Și-l întoarce prin belciuge. ANT. LIT. Pop. I 54. 2. Tranz. (Despre foc, soare sau un obiect care radiază căldură mare) A provoca senzații de arsură, urmate uneori de o rană. Soarele pălea așa de cumplit, de te frigea. SBIERA, P. 208. Luați seamă, că vă frigeți. ALECSANDRI, T. I 293. Cine s-a fript cu ciorba suflă și-n iaurt. ◊ (Despre alți agenți decît căldura) Venea un vînt aspru, care frigea obrazurile ca un brici rău ascuțit. SADOVEANU, O. VI 123. Lacrimile îi frig obrazul. VLAHUȚĂ, O. A. 139. ◊ Fig. Fata îl desfăcu [biletul] tremurînd: hîrtia îi frigea degetele. SADOVEANU, M. C. 142. Privirile lor stăruitoare îl frigeau. REBREANU, R. I. 145. ♦ (Despre oameni) A atinge (ceva sau pe cineva) cu un corp fier­binte, provocînd o arsură; a arde. Luînd pe rînd andrelele înroșite în foc, îi fripse cățeii de turbă de pe dosul limbii. HOGAȘ, H. 28. ◊ Fig. (În legătură cu inima, considerată ca sediu al sentimentelor și senzațiilor) Strașnică femeie, bre Vasile... M-a fript la inimă, m-a gătit! SADOVEANU, O. I 467. Ea de mică m-a iubit Și mare m-a părăsit, Ini­mioara rău mi-a fript. ANT. LIT. Pop. I 381. M-o fript la inimă, nu altă. ȘEZ. II 74. ♦ Refl. A suferi o durere vie la atingerea cu focul sau cu un obiect fierbinte. Jucați-vă cu focul, dacă vi-i voia să vă frigeți. NEGRUZZI, S. III 14. 3. Intranz. (Despre corpuri fierbinți) A iradia căldură mare; a arde, a dogorî. Soarele frigea acum în mijlocul cerului. PREDA, Î. 148. 4. Refl. (Familiar) A se păcăli, a se înșela, a păgubi. S-a fript: ce-a cumpărat el nu face nici doi bani.M-am fript! s-a gîndit Negoiță; dar de zis n-a putut zice nimic. CARAGIALE, P. 95. – Forme gramaticale; perf. s. fripsei, part. fript. verb tranzitiv frige

FRÍGE vb. III. În gastronomie, mod de a prepara, în special carne, dar și alte alimente, prin expunere directă la radiații calorice, în diverse feluri: la frigare = bucăți de alimente sau un animal întreg sunt infipte pe o vergea de lemn sau de metal; la proțap = pe o vergea sprijinită de două crăcane; la grătar = pe un grătar deasupra unor cărbuni încinși, la flacără de gaz sau pe un grătar electric; anumite alimente pot fi fripte direct pe jar, iar din carne se poate face friptură la cuptor, aceasta fiind din punct de vedere tehnic, de fapt, o coacere. verb tranzitiv frige

frige, frig I v. t. 1. a păcăli. 2. (obs.d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. II v. r. 1. a fi pățit, a se păcăli. 2. (obs.d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat. verb tranzitiv frige

fríge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. frig, imperf. 3 sg. frigeá, perf. s. 1 sg. fripséi, 1 pl. frípserăm; ger. frigấnd; part. fript verb tranzitiv frige

frige v. 1. a coace pe frigare sau în cuptor; 2. a se arde: și-a fript degetele; 3. fam. a păcăli rău, a înșela rău: m’am fript; 4. fig. a cere cu urgență: a frige pe cineva. [Lat. FRIGERE]. verb tranzitiv frige

FRÍGE, frig, vb. III. 1. Tranz. A prepara un aliment (în special carne sau pește) prin expunere directă la acțiunea focului (în frigare, pe grătar etc.); p. ext. a prăji în tigaie. ◊ Compus: (fam.) frige-linte s. m. invar. = om avar, zgârcit, harpagon. 2. Tranz. și refl. A(-și) provoca o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) arde. ◊ Expr. (Tranz.) A frige (pe cineva) la inimă sau a-i frige (cuiva) inima = a provoca cuiva o durere vie, usturătoare; a provoca cuiva o mare suferință morală. ♦ (Despre alți agenți decât căldura; adesea fig.) A provoca o senzație usturătoare (asemănătoare cu cea cauzată de o arsură). 3. Intranz. (Despre corpuri fierbinți) A iradia căldură mare; a dogori. 4. Refl. Fig. (Fam.) A se păcăli, a se înșela, a rămâne păgubaș. [Perf. s. fripsei, part. fript] – Lat. frigere. verb tranzitiv frige

frige-o! expr. (deț.) pleacă!, du-te! verb tranzitiv frigeo

frige-cîne și frige-línte m., pl. tot așa. Fam. Mare avar. verb tranzitiv frige-cîne

frige-linte m. Mold. mare sgârcit (AL.). verb tranzitiv frigelinte

!fríge-línte (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui fríge-línte; pl. fríge-línte verb tranzitiv frige-linte

FRIGE-LÍNTE s. m. (Familiar) Nume care se dă în batjocură unui om zgîrcit; avar. Trebuie să fie cineva un frige-linte... pentru ca să facă gură pentru un strugur. ALECSANDRI, T. 279. verb tranzitiv frige-linte

a o frige la normal expr. (deț.) a face ceva cât se poate de bine. verb tranzitiv aofrigelanormal

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului frig

frig   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular frig frigul
plural friguri frigurile
genitiv-dativ singular frig frigului
plural friguri frigurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z