frec, a -á v. tr. (lat. frĭcáre, it. fregáre, pv. cat. sp. pg. fregar, vfr. frover [azĭ frotter]. V. fricțiune). Frec de maĭ multe orĭ și apesînd [!] un lucru peste altu ca să-l curăț: freacă scîndurile cu această petică udă, freacă cuțitu cu nisip, se freacă la ochĭ de somn. Fac fricțiunĭ, masez: l-a frecat cu spirt. Fig. Prelucrez, șicanez, chinuĭesc, învăț minte: avocatu l-a frecat bine pe acest șarlatan. A freca cuĭva ridichea, a-l șicana, a-l chinui (ostenindu-l, bătîndu-l). Freacă-te (orĭ spală-te) pe cap cu acest lucru, se zice ironic cuĭva cînd n´a reușit la un lucru cu care se lăuda. V. refl. Mă ating puțin în trecere: vapoarele nu s´aŭ cĭocnit, ci numaĭ s´aŭ frecat. Fig. Am contact, maĭ ales dușmănesc. verb tranzitiv frec
frecá (fréc, frecát), vb. – 1. A mișca forțat un corp pe suprafața altui corp. – 2. A șterge, a curăța. – 3. A frecționa. – 4. A bate, a ciomăgi. – 5. A examina, a cerceta, a iscodi. – Mr. frec, fricare, megl. frec, fricari. Lat. frĭcāre (Pușcariu 647; Candrea-Dens., 637; REW 3501; Philippide, II, 643; DAR), cf. alb. fërkoń, it. fregare, fr. frayer, prov., cat., sp., port. fregar. Der. frecător, adj. (care freacă); frecător, s. n. (spălător, chiuvetă); frecătură, s. f. (frecare; loc care poartă urma unei frecări; mustrare, dojană); frecuș, s. n. (frecare; mustrare, dojană); frecăței, s. m. pl. (tăiței; răzuire, radere); frecătoare, s. f. (cîrpă de șters; înv., pieptene, instrument de tortură; în tipografie, rulou care întinde cerneala); frecuciu, s. n. (loc unde peștii își depun icrele); frichini, vb. (vulg., a sîcîi, a deranja, a plictisi); frichineală, s. f. (vulg., frecare; sîcîială). verb tranzitiv freca
freca, frec I v. t. a excita, a mângâia zonele erogene ale partenerului de sex. II. v. r. a se excita; a se mângâia reciproc. verb tranzitiv freca
frecá (a ~) vb., ind. prez. 3 freácă verb tranzitiv freca
FRECÁ, frec, vb. I. Tranz. 1. (Uneori complementul e urmat de determinări introduse prin prep. « cu », arătînd instrumentul) A mișca forțat un corp pe suprafața altui corp cu care este în contact. Apucă un număr de spice, le frecă în palmă. CAMILAR, TEM. 207. Vitoria oftă și-și frecă domol ochii cu palmele, potrivindu-și broboada. SADOVEANU, B. 117. Găsește un buștihan putregăios, îl scobește cu ce poate și-i face urdiniș... îl freacă pe dinăuntru cu... buruiene mirositoare și prielnice albinelor. CREANGĂ, P. 238. Eu cămeșa i-am spălat, Cu sulcină o-am frecat, Și pe flori i-o am uscat. ALECSANDRI, P. P. 374. ◊ Expr. A-Și freca mîinile = a-și trece mîinile de mai multe ori una peste cealaltă (pentru a se încălzi sau pentru a-și manifesta bucuria, satisfacția). Se duse la geam și privi afară, frecîndu-și încintat mîinile. C. PETRESCU, C. V. 111. Deschideți iute, zise Ivan, tropăind și frecîndu-și mîinile. CREANGĂ, P. 309. ◊ Refl. Mieii să apropie... frecîndu-se cu lîna cea frumoasă și moale de hainele împăratului. RETEGANUL, P. II 32. Se frecau la ochi și se uitau în toate părțile. ISPIRESCU, L. 104. (Fig.) De 20 de ani, de cînd m-am tot frecat de păreții giudecătoriilor. ALECSANDRI, T. 257. (Expr.) Cît te-ai freca fa ochi v. ochi. ♦ Refl. reciproc. Fig. A avea legături strînse, a veni în contact apropiat (unul cu altul). Romînii dintr-o parte și dintr-alta a Carpaților se frecară unii cu alții, își împărtășiră durerile. BĂLCESCU, O. II 212. 2. (Cu privire la unele alimente) A amesteca pentru a obține o masă omogenă și pufoasă. Freacă ouăle cu zahărul. ♦ (Cu privire la alte obiecte) A apăsa în toate direcțiile cu un corp (aspru sau moale) pentru a îndepărta murdăria sau pentru a face să strălucească; a șterge, a lustrui, a curăța. Se oferea... să-i frece parchetele, VLAHUȚĂ, O. A. III 197. Bravul soldat... își perie uniforma, freacă bumbii. NEGRUZZI, S. I 7. 3. A fricționa, a face masaj. Au luat-o s-o frece cu oțet. CARAGIALE, O. III 46. Pune pe cineva să te frece zdravăn. ȘEZ. II 131. Fierbe lapte-ntr-o căldare De-mi gătește-o scăldătoare, Și mă freacă-ntr-un noroc Cu floare de busuioc. ALECSAMDRI, P. P. 113. ♦ (Familiar) A bate. Unde nu mi-l înhață pe lupul de morari cu un par de pe cuptori și mi-l freacă așa de tare încît abia au scăpat. SBIERA, P. 243. Io-l întreb de sănătate, El mă freacă rău pe spate ! HODOȘ, P. P. 194. ◊ Expr. (Familiar) A freca (cuiva) ridichea = a lua pe cineva la rost, a bate. Făt-Frumos privea și creștea carnea pe el de mulțumire, cînd vedea că freacă ridichea becisnicului de zăcaș. ISPIRESCU, L. 108. ♦ Fig. A fi prea exigent (și, de obicei, pe nedrept sau ca răzbunare) cu cineva, a-i pretinde prea mult, a-l obliga la sforțări prea mari. O să-l frec să mă țină minte. STANCU, D. 259. O să vă frec de-o să iasă untul din voi. SADOVEANU, M. C. 200. verb tranzitiv freca
frecà v. 1. a trece cu un lucru de mai multe ori peste altul apăsând asupra-i, spre a-l șterge sau curăța: a freca o masă cu o perie, a-și freca ochii; 2. a unge cu ceară și a freca spre a-i da lustru: a freca scândurile; 3. a fricționa: l´am frecat cu spirt; 4. fam. a bate: a freca ridichea cuiva; 5. în limba școlărească, a fi riguros cu un elev: m’a frecat la examen. [Lat. FRICARE]. verb tranzitiv frecà
FRECÁ, frec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca forțat pe suprafața unui corp cu care este în contact. 2. Tranz. A amesteca îndelung un aliment apăsând cu putere, pentru a obține o masă omogenă și pufoasă. ♦ A șterge un obiect apăsând în toate direcțiile cu un corp aspru sau moale pentru a-i îndepărta murdăria sau pentru a-l face să strălucească; a lustrui, a curăța. 3. Tranz. A frecționa. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate. ◊ Expr. A freca (cuiva) ridichea = a mustra pe cineva; a bate. ♦ A fi prea exigent, a obliga pe cineva la eforturi prea mari; a examina riguros. – Lat. fricare. verb tranzitiv freca
a o freca (la rece) expr. (vulg.) v. a freca bastonul. verb tranzitiv aofreca
a freca buha (ca să faci copii cu pene) expr. (adol.) a lenevi, a trândăvi, a pierde vremea de pomană. verb tranzitiv afrecabuha
a freca menta / mangalul / manganul expr. a fi leneș / puturos, a pierde timpul de pomană verb tranzitiv afrecamenta
a freca bastonul / berbunca / mangalu’ / țiparu’ expr. a lenevi, a trândăvi. verb tranzitiv afrecabastonul
a-i freca ridichea (cuiva) expr. 1. a bate tare (pe cineva). 2. a critica (pe cineva), a certa aspru (pe cineva). verb tranzitiv aifrecaridichea
a freca gherțoiul expr. (vulg.) 1. a avea o întâlnire platonică cu o persoană de sex opus. 2. a avea un eșec sexual. 3. a se masturba. 2. a pierde vremea de pomană. verb tranzitiv afrecagherțoiul
a freca la melodie (pe cineva) expr. a bate la cap (pe cineva), a cicăli (pe cineva). verb tranzitiv afrecalamelodie
freca verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a) freca | frecare | frecat | frecând | singular | plural | ||
frecând | frecați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | frec | (să) frec | frecam | frecai | frecasem | |
a II-a (tu) | freci | (să) freci | frecai | frecași | frecaseși | ||
a III-a (el, ea) | freacă | (să) frecai | freca | frecă | frecase | ||
plural | I (noi) | frecăm | (să) frecăm | frecam | frecarăm | frecaserăm | |
a II-a (voi) | frecați | (să) frecați | frecați | frecarăți | frecaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | freacă | (să) frece | frecau | frecară | frecaseră |