franj definitie

FRANJ s.n. (La pl.) 1. Fire (de mătase, de lână etc.) lăsate să atârne la marginea unei cuverturi, a unei perdele etc. 2. (Anat.) Formație filamentoasă care alcătuiește marginea unui organ. [pl. -uri. / < fr. frange]. substantiv neutru franj

FRANJ s. n. (pl.) 1. fibre lăsate să atârne la marginea unei cuverturi, a unei perdele. 2. (anat.) formație filamentoasă la marginea unui organ. 3. (geol.) structură foarte ondulată, adesea sub formă de unghiuri ascuțite. (< fr. frange) substantiv neutru franj

*franj n., pl. urĭ (fr. frange, d. it. frangia, d. lat. fĭmbria. V. frînghie). Pl. Mold. Barb. Cĭucurĭ, canafurĭ micĭ și dese pe marginea uneĭ draperiĭ. substantiv neutru franj

franj (ornament textil) s. n., pl. fránjuri substantiv neutru franj

FRANJ, franjuri, s. n. 1. Fiecare dintre firele de bumbac, mătase, lână etc. care atârnă unul lângă altul ca ornament, la marginea unei perdele, fețe de masă, stofe, a unui obiect de îmbrăcăminte etc. 2. (Fiz.; în forma franjă) Fiecare dintre dungile alternativ luminoase și întunecoase obținute pe un ecran prin fenomenul interferenței luminii. [Var.: fránjă s. f.] – Din fr. frange. substantiv neutru franj

FRANJ, franjuri, s. n. (Mai ales la pl.) Fire (de bumbac, mătase, lînă etc.) care atîrnă unul lingă altul ca ornament, la marginea unei stofe, a unui obiect de îmbră­căminte etc. Rupe un fir din franjurile pernei. CAMIL PETRESCU, T. II 296. Era îmbrăcată într-o rochie de mătase lila, cu franjuri negre. ARDELEANU, D. 157. substantiv neutru franj