FRANCTIRÓR s.m. Soldat voluntar care nu făcea parte dintr-o armată regulată; (spec.) partizan al mișcării de rezistență din Franța în timpul celui de-al doilea război mondial. [< fr. franc-tireur]. substantiv masculinfranctiror
FRANCTIRÓR s. m. soldat voluntar care nu făcea parte dintr-o armată regulată; partizan al mișcării de rezistență din Franța între 1940-1944. (< fr. franc-tireur) substantiv masculinfranctiror
*franc-tirór m. (franc-tireur, liber trăgător). În Francia, soldat care, fără să facă parte din armata regulară, primește o însărcinare în timp de războĭ. V. bașbuzuc, cazac. substantiv masculinfranctiror
franctirór (franc-ti-) s. m., pl. franctiróri substantiv masculinfranctiror
FRANCTIRÓR, franctirori, s. m. (Învechit) Soldat care, fără să facă parte din armata regulată, primește însărcinări în timpul unui război. ♦ (În timpul celui de al doilea război mondial) Partizan în luptele de rezistență din Franța. substantiv masculinfranctiror
FRANCTIRÓR, franctirori, s. m. (Înv.) Soldat care, fără să facă parte din armata regulată, primea însărcinări în timpul unui război. ♦ (În timpul celui de-al Doilea Război Mondial) Partizan care a participat voluntar la luptele de rezistență din Franța împotriva invadatorilor. – Din fr. franc-tireur. substantiv masculinfranctiror
franctiror substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | franctiror | franctirorul |
plural | franctirori | franctirorii | |
genitiv-dativ | singular | franctiror | franctirorului |
plural | franctirori | franctirorilor |