frână definitie

FRÂNĂ s.f. Aparat adaptat la un vehicul pentru a-i micșora viteza sau a-l opri din mers. ♦ (Fig.) Ceea ce oprește, încetinește, îngreuiază o acțiune, un proces etc. [După fr. frein]. substantiv femininfrână

FRÂ'NĂ s. f. dispozitiv adaptat la un vehicul pentru a-i micșora sau opri viteza. ◊ (fig.) ceea ce oprește, încetinește o acțiune, un proces etc. (după fr. frein) substantiv femininfrână

*frî́nă f., pl. e (d. frîŭ, frîne, după fr. frein). Opritoare (pedică [!]) la roatele [!] vechiculelor [!] (locomotive, vagoane, automobile, biciclete, trăsurĭ). substantiv femininfrînă

frấnă s. f., g.-d. art. frấnei; pl. frấne substantiv femininfrână

frână f. aparat spre a opri îndată mersul unei mașini, unui vagon sau tramvaiu (= fr. frein). substantiv femininfrână

FRẤNĂ, frâne, s. f. Dispozitiv folosit pentru încetinirea vitezei sau pentru oprirea mișcării unui vehicul. ♦ Fig. Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces în desfășurare, a unei acțiuni, a unui sentiment etc.; piedică, obstacol. – Din fr. frein (după frâne, pl. lui frâu). substantiv femininfrână

FRÎ́NĂ, frîne, s. f. 1. Dispozitiv folosit pentru înceti­nirea sau pentru oprirea mișcării unui vehicul. Trenul cu patru vagoane intră în gară cu toate frînele strînse. DUMITRIU, N. 98. Vagonul nemaifiind în coadă, frînarul de siguranță îl părăsise, iar locul de la pavilionul de obser­vație, unde e frîna, era acuma gol. CARAGIALE, M. 142. 2. Fig. Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces, a unui sentiment etc.; piedică, obstacol. Acei care nu contribuie la desfășurarea criticii și autocri­ticii sînt o frînă în calea mersului înainte. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 208. substantiv femininfrînă

FRÁNĂ s.f. (Geol.) Alunecare de teren în formă de cuib. [< fr. frana]. substantiv femininfrană

FRÂNÁ vb. tr. a opri, a încetini mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ◊ (fig.) a ține în loc, a încetini. (după fr. freiner) verb tranzitivfrâna

frâná (a ~) vb., ind. prez. 3 frâneáză verb tranzitivfrâna

FRÂNÁ vb. I. tr. A opri, a încetini mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ (Fig.) A ține în loc, a încetini, a pune piedici. [După fr. freiner]. verb tranzitivfrâna

FRÂNÁ, frânez, vb. I. Tranz. A încetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ Fig. A ține în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment. – Din fr. freiner (după frână, înfrâna). verb tranzitivfrâna

FRÎNÁ, frînez, vb. I. Tranz. 1. (Mai ales cu privire la vehicule) A încetini sau a opri din mișcare cu ajutorul frînei. Șoferul frînează mașina.Intranz. Mașina frînă brusc. 2. Fig. A ține în loc, a împiedica, a opri dezvol­tarea, çursul, manifestarea unui proces, a unui senti­ment etc. Nu există putere în lume în stare să frîneze avîntul făuritorilor vieții noi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2582. verb tranzitivfrîna

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluifrână

frână   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular frâ frâna
plural frâne frânele
genitiv-dativ singular frâne frânei
plural frâne frânelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z