FORȚÁT, -Ă adj. 1. Făcut, impus prin forță. ◊ Curs forțat (al unei valori) = curs impus, ducând la obligația legală de a primi ca plată hârtie-monedă neconvertibilă în aur; marș forțat = marș în care trupele execută în 24 de ore o deplasare mai mare decât în mersul normal. 2. Silit, nefiresc, nenatural. 3. Făcut prin violență, printr-un efort deosebit. 4. (Despre închizători, uși) Deschis, spart cu forța. [< forța, cf. it. forzato]. adjectiv forțat
*forțát, -ă adj. Care nu se face de bună voĭe, silit, silnic: muncă forțată. Nenatural: rîs forțat. Adv. Forțatamente, cu de-a sila. adjectiv forțat
FORȚÁT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. Făcut sau impus cu forța, prin constrângere. ◊ Aterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța. 3. (Despre zâmbete, gesturi etc.) Silit, nenatural, nefiresc; artificial, fals. – V. forța. adjectiv forțat
FORȚÁT, -Ă adj. 1. făcut, impus cu forța, silit, nefiresc. ♦ curs ~ (al unei valori) = curs impus, ducând la obligația legală de a primi ca hârtie-monedă neconvertibilă în aur; marș ~ = marș în care trupele execută în 24 de ore o deplasare mai mare decât în mersul normal; aterizare ~ă = aterizare impusă de împrejurări nefavorabile. 2. făcut prin violență, printr-un efort deosebit. 3. (despre închizători, uși) deschis, spart cu forța. 4. (despre râs, gesturi etc.) silit, nenatural. (< forța) adjectiv forțat
FORȚÁT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni sau măsuri) Făcut sau impus cu forța. Muncă forțată ◊ Aterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. (Fin.; în economia capitalistă) Curs forțat (al unei valori) v. curs. ♦ Silit, nenatural, nefiresc. Veselie forțată. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. La 15 iunie, o a doua trecere forțată are loc, la vale de Zimnicea, spre Siștov. D. ZAMFIRESCU, R. 188. ◊ Expr. Marș forțat v. marș. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța. adjectiv forțat
forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză verb tranzitiv forța
FORȚÁ vb. I. tr. 1. A sili, a constrânge, a obliga (pe cineva la ceva). ♦ refl. A se sili, a se osteni, a se forța. 2. A sparge, a strica, a deschide violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forță (cu un mecanism etc.). ◊ A forța ușa (cuiva) = a intra cu sila în casa (cuiva); a forța nota = a întrece măsura (în comportarea față de cineva). [< it. forzare, cf. fr. forcer, lat.t. fortiare]. verb tranzitiv forța
FORȚÁ vb. tr. 1. a sili, a constrânge, a obliga (pe cineva, la ceva). ♦ a ~ cuiva mâna = a constrânge pe cineva să facă ceva; a ~ nota = a întrece măsura. 2. a sparge, a strica, a deschide violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forță. (< fr. forcer, it. forzare) verb tranzitiv forța
forțà v. 1. a sili, a constrânge; 2. a sparge cu violență: a forța o cassă de bani; 3. fig. a lucra cu violență încontra: nu forțați talentele. verb tranzitiv forțà
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare. verb tranzitiv forța
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. l. A determina cu forța (pe cineva la ceva); a sili, a constrînge, a obliga. L-a forțat să-și recunoască vina. ♦ Refl. A se sili, a-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. S-a forțat să zîmbească. 2. A mînui (în special un mecanism, o închizătoare) cu violență (din neatenție și nepricepere sau cu scopul de a deteriora, a sfărîma, a sparge). Forțează trunchiul cu un drug lung de fier. V. ROM. iunie 1953, 113. Văd că forțezi arcurile camionului, il încarci la limită. DUMITRIU, N. 268. ◊ Expr. A forța ușa (cuiva) = a intra cu sila în casa (cuiva). Vă rog să mă iertați... Recunosc că nu e un fel civilizat de a forța ușa cuiva. C. PETRESCU, C. V. 145. A forța (cuiva) mîna = a sili (pe cineva) să facă (ceva). Nu vrea totuși să se spună că ar fi forțat mîna cucoanei. REBREANU, R. II 51. A forța nota = a întrece măsura (în comportarea față de cineva), a merge prea departe cu insistențele sau cu reproșurile (riscînd prin aceasta un eșec). verb tranzitiv forța
*forțéz v. tr. (fr. forcer, it. forzare. V. sforțez). Silesc, constrîng: a forța să plece. Sparg, sfărâm, violez: a forța ușa. Fig. Forțez natura, talentu, mă silesc să fac maĭ mult de cît [!] permite natura. Forțez mersu (marșu), ĭuțesc mersu. verb tranzitiv forțez
| forțat | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | forțat | forțatul | forțată | forțata |
| plural | forțați | forțații | forțate | forțatele | |
| genitiv-dativ | singular | forțat | forțatului | forțate | forțatei |
| plural | forțați | forțaților | forțate | forțatelor | |