fonetic definitie

FONÉTIC, -Ă adj. Referitor la fonetică. ◊ Ortografie fonetică = ortografie în care scrierea cuvintelor se face după felul cum se pronunță. [< fr. phonétique]. adjectivfonetic

FONÉTIC, -Ă I. adj. referitor la sunetele limbii, la fonetică. ♦ ortografie ~ă = ortografie în care scrierea cuvintelor se face după felul cum se pronunță. II. s. f. ramură a lingvisticii care studiază structura sonoră, modificările și legile după care se modifică sunetele unei limbi. ♦ ~ă funcțională = fonologie. (< fr. phonétique, gr. phonetikos) adjectivfonetic

*fonétic, -ă adj. (vgr. phonetikós. V. fonic). Care exprimă sunetu: aparate fonetice. Relativ la sunete, la voce: cercetare fonetică. Scriere, ortografie fonetică, în care se scrie așa cum se pronunță. Subst. Persoană care se ocupă de fonetică. S. f., pl. ĭ. Acea parte a gramaticiĭ care tratează despre sunete și articulațiunĭ. Studiu științific al sunetelor uneĭ limbĭ, numit și fiziologia sunetelor. Carte care tratează despre acest subĭect. Adv. În mod fonetic, cum vorbeștĭ: a scrie fonetic. adjectivfonetic

fonétic adj. m., pl. fonétici; f. fonétică, pl. fonétice adjectivfonetic

fonetic a. relativ la sonuri, la voce: scriere fonetică. ║ fonetică f. studiul științific al sonurilor limbei. adjectivfonetic

FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, adj. 2. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. ◊ Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique. adjectivfonetic

FONÉTIC, -Ă, fonetici, -e, adj. Relativ la sunetele unei limbi; privitor la fonetică. Unificarea fonetică este un proces mai complicat și nu se poate afirma că el s-a încheiat vreodată într-o limbă vie. MACREA, F. 102. Schimbările fonetice nu se produc la întîmplare... putem stabili anumite norme în dezvoltarea sunetelor vorbite. ROSETTI, S. L. 15. ◊ Ortografie fonetică = ortografie bazată, pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. adjectivfonetic

FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, structura acustică, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. Fonetică descriptivă (sau statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. Fonetică istorică (sau evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique. adjectivfonetic