folosíre s. f., g.-d. art. folosírii; pl. folosíri substantiv femininfolosire
FOLOSÍRE, folosiri, s. f. Acțiunea de a (se) folosi și rezultatul ei; întrebuințare. – V. folosi. substantiv femininfolosire
FOLOSÍRE, folosiri, s. f. Acțiunea de a folosi; întrebuințare. Engels arată că libertatea se obține nu prin independența față de legile naturii, ci prin cunoașterea acestor legi și prin folosirea lor conștientă în interesul societății. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 360, 2/4. substantiv femininfolosire
folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă verb tranzitivfolosi
folosì v. 1. a trage un folos; 2. a fi folositor. verb tranzitivfolosì
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos. verb tranzitivfolosi
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A întrebuința, a utiliza, a face uz (de ceva). Se vede afară, între crestele munților, cum oamenii, la rîndul lor au folosit, pentru a se adăposti, cele mai strîmte și încurcate văi, cele mai neașteptate văgăuni. BOGZA, Ț. 13. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. « de ») Mă folosesc de dicționar. ▭ Ortografiile etimologiste corespundeau... intereselor și preferințelor clasei stăpînitoare din trecut care, atunci cînd nu vorbea în limbi străine, se folosea de un jargon al ei, iar în scris întrebuința forme cît mai complicate și mai greu accesibile maselor. L. ROM. 1953, nr. 2, 7. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta; a servi. De mi-i duce ca vîntul, tu mi-i folosi. CREANGĂ, P. 197. Formulele costelive ale mecanicii sînt, mai peste tot locul, foarte binișor furișate printre o mulțime de noțiuni istorice, de povățuiri înțelepte și de fapte interesante, care pot să placă și să folosească oricărui cititor. ODOBESCU, S. III 11. Da bine, măi, la ce-a să-ți folosească ție un cui în părete ? ALECSANDRI, T. I 320 ◊ (Fără complement indirect în dativ) Orice lucru bun folosește. ◊ Tranz. (Neobișnuit, cu privire la persoane) Pe bolnav aceste băi nu îl folosesc. NEGRUZZI, S. II 255. 3. Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. « de », « de la », « din ») A avea, a trage folos; a profita. Caii, folosindu-se de îngîndurarea lui moș Gavril, mergeau încet, la pas. MIRONESCU, S. A. 135. Cel dintîi era mai pozitiv și a știut să se folosească de șederea mea la țară. BOLINTINEANU, O. 394. verb tranzitivfolosi
folosésc v. intr. (d. folos). Aduc folos, îs folositor: leneșu nu folosește nimănuĭ. Cîștig, profit, mă aleg cu, scot un folos: n´am folosit nimica ocolind. V. refl. Utilizez, întrebuințez: la arat ne folosim de plug. Maĭ rar. Profit: nu m´am folosit cu nimica. – Fals v. tr. (după germ. benutzen în Trans. și Buc.). Folosesc o carte, o întrebuințez, o utilizez, mă folosesc de ĭa [!]. – În Ps. Ș. și fălos-. verb tranzitivfolosesc
folosire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | folosire | folosirea |
plural | folosiri | folosirile | |
genitiv-dativ | singular | folosiri | folosirii |
plural | folosiri | folosirilor |