foarfecă definitie

foárfecă, V. foarfece. substantiv femininfoarfecă

FOÁRFECĂ s. f. v. foarfece. substantiv femininfoarfecă

foárfecă (foárfeci), s. f. – Unealtă pentru tăiat. – Mr. foarfică, megl. foarfiți. Lat. fŏrfĭcem (Pușcariu 633; Candrea-Dens., 624; REW 3435; DAR), cf. it. forbici (calabr. fórfica, puórfice, sard. forfige). La origine trebuie să fi fost un pluralia tantum, de la forficos; foarfecă este un sing. analogic modern. Der. forfeca, vb. (a tăia; a zdrobi; a mesteca), ar putea reprezenta direct. lat. fŏrficāre (Pușcariu 632; Candrea-Dens., 625; DAR), cf. astur. aforfegar (J. Malkiel, Rom. Phil., IX, 65); forfecar, s. m. (rădașcă); forfecare, s. f. (rezistență tangențială); forfecări, s. f. pl. (varietate de campanule); forfecel, s. m. (insectă, Rhynchites cupreus); forfecuță, s. f. (dim. al lui foarfecă; pasăre mică, Loxia curvirostra). substantiv femininfoarfecă

foárfecă s. f., g.-d. art. foárfecii; pl. foarfeci substantiv femininfoarfecă

foarfecă, foarfece s. f. (în fotbal) lovire a mingii printr-o mișcare de forfecare a picioarelor. substantiv femininfoarfecă

foarfeci f. pl. unealtă compusă din două limbi tăioase, împreunate cu un șurup sau cuiu. [Lat. FORFICEM]. substantiv femininfoarfeci

foárfece (oa dift.) n., pl. tot așa, ca nume, foale, clește (lat. fŏrfex, fórficis a.î, d. fŏrceps, fórcipis, clește, din *formiceps [fŏrmus, ferbinte [!], și capere, a apuca]; it. fórbici, fr. forces. V. forceps, principe, încap, încep). Un instrument compus din doŭă cuțite unite pintr´un [!] cuĭ și care se strîng ca niște fălcĭ cînd tăĭem cu ele pînză, hîrtie, ĭarbă, ș. a. – Se zice ob. foarfecele mele (pl.), care a fost considerat ca un f. pl. Apoĭ, nearticulat, s´a zis foarfecĭ, și de aci un noŭ f. foarfecă, pl. ĭ (saŭ direct după lat. forfex [f.], ca salcă, nucă). substantiv femininfoarfece

FOÁRFECĂ, foarfeci, s. f. 1. Unealtă sau mașină-unealtă pentru tăiat, acționată manual sau mecanic, compusă din două lame tăioase suprapuse, având fiecare câte un mâner inelar și fiind unite între ele la mijloc cu un șurub. ♦ Săritură care se execută ridicând picioarele unul după altul, ca mișcarea lamelor unei foarfeci, practicată în unele sporturi. 2. (Ec.; în sintagma) Foarfeca sau foarfecele prețurilor = decalaj între diferite prețuri. 3. Nod marinăresc format din două sau din trei bucle, folosit la legarea unei parâme. 4. (Bot.; în compusul) Foarfeca-bălții = plantă acvatică (submersă), cu frunze rigide dințate, cu flori albe, deschise la suprafața apei (Stratiotes aloides). – [Var.: foárfece (pl. foarfece), s. n., foárfec s. m.] – Lat. forfex, -icis. substantiv femininfoarfecă

FOÁRFECE, foarfece, s. n. (Și în forma foarfecă s. f.) Unealtă sau mașină-unealtă pentru tăiat, compusă din două lame tăioase încrucișate, avînd fiecare cîte un mîner inelar și fiind unite între ele la mijloc printr-un șurub. Cuconu Grigore era gătit... cu barba îndreptată din țăcăneala foarfecelui lui Lupu-bărbierul. SADOVEANU, O. IV 89. Treci foarfecile tale prin barba lui de țap. MACEDONSKI, O. I 169. Am cerut o câțuie și foarfeci; am tăiat fărîmele scrisoarea. NEGRUZZI, S. I 66. – Variante: foárfecă, foarfeci (SAHIA, U.R.S.S. 180, HOGAȘ, DR. II 172), s. f., foárfec, foarfeci (MARIAN, S. 61), s. m. substantiv femininfoarfece

foárfec, a v. tr. (lat. fórfico, -áre.Foarfec, foarfecĭ, foarfecă, forfecăm, forfecațĭ; forfecam; să foarfec). Taĭ cu foarfecele. Fig. Critic aspru. temporarfoarfec

foárfec, a v. tr. (lat. fórfico, -áre.Foarfec, foarfecĭ, foarfecă, forfecăm, forfecațĭ; forfecam; să foarfec). Taĭ cu foarfecele. Fig. Critic aspru. verb tranzitivfoarfec

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece verb tranzitivforfeca

forfecà v. 1. a tăia cu foarfecele, a tăia în bucăți; 2. fig. a mustra, a bate. [Lat. vulg. FORFICARE]. verb tranzitivforfecà

FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare. verb tranzitivforfeca

FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfecele, p. ext. cu alt obiect tăios. Feme­iușca acestui insect foarfecă... cozile frunzelor de vie. MARIAN, INS. 87. Voinicul începu a forfeca scorpia cu paloșul. SEVASTOS, la TDRG. ◊ Fig. Luna de argint Pe-un cer de sticlă albăstrie Forfeca cu grație contururi Pentru fiecare ram și floare. CAMIL PETRESCU, V. 25. 2. Tranz. Fig. A cerceta cu minuțiozitate exagerată, cu intenții ostile, cu scopul de a distruge. Îl vezi rățoindu-se pe trei coloane și forfecînd în dreapta și în stînga nopțile de osteneală ale vreunui nenorocit de scriitor. VLAHUȚĂ, O. A. 211. A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. I-au scărmănat cum se cade și i-au forfecat de le-au mers peticele. MARIAN, O. I 125. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bîrfind, clevetind); a bodogăni. Baba se strecură pînă la mătușa Anghelina. Acolo, se așeză pe un scăunel și începu să foarfece din gură. SADOVEANU, O. II 100. verb tranzitivforfeca

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluifoarfecă

foarfecă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular foarfecă foarfeca
plural foarfeci foarfecele
genitiv-dativ singular foarfece foarfecii
plural foarfece foarfecilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z