foșnire definitie

foșníre s. f., g.-d. art. foșnírii; pl. foșníri substantiv feminin foșnire

foșnire f. fășăire: foșnirile de rochii EM. substantiv feminin foșnire

FOȘNÍRE, foșniri, s. f. Acțiunea de a foșni și rezultatul ei; foșnitură, foșnit, foșnet. – V. foșni. substantiv feminin foșnire

FOȘNÍRE, foșniri, s. f. Acțiunea de a foșni și rezultatul ei; foșnet. Ramurile brazilor bătrîni porneau șoapte grăbite, care creșteau într-o foșnire duioasă de valuri. SADOVEANU, O. VII 215. Deodat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scînduri... Iar mîni subțiri și reci mi-acopăr ochii. EMINESCU, O. I 119. substantiv feminin foșnire

foșnì v. Mold. a fășăi: vântu ’n trestii lin foșnească EM. [Onomatopee din foș ! o variantă a lui făș !]. verb tranzitiv foșnì

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă verb tranzitiv foșni

FOȘNÍ, foșnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A produce un sunet ușor prin mișcare sau prin frecare. ♦ (Rar) A foi, a mișuna. [Var.: foșnăí vb. IV] – Formație onomatopeică. verb tranzitiv foșni

FOȘNÍ, foșnesc, vb. IV. Intranz. (Despre frunze, arbori, mătase etc.; p. ext. despre vîntul care le pune în mișcare) A produce un sunet ușor, prin mișcare sau frecare. Atunci cei doi salcîmi din coasta de miază­noapte a hanului prindeau să foșnească jalnic, în­cet. SADOVEANU, O. I 387. Sub pașii noștri foșneau frunzele de curînd căzute. VLAHUȚĂ, O. A. II 237. Să plutim cuprinși de farmec Sub lumina blîndei luneVîntu-n trestii lin foșnească, Unduioasă apa sune ! EMINESCU, O. I 74. ◊ (Despre alte lucruri care mișcă frunzele) O șopîrlă pe cărare, lîngă noi Speriată să foșnească dintre foi. TOPÎRCEANU, B. 44. ◊ Tranz. Se răsuci foșnind ziarul și căută o poziție mai comodă. C. PETRESCU, C. V. 8. Suspină trist în urmă, foșnindu-și frunza moartă, Salcîmul de la poartă. IOSIF, PATR. 73. ♦ (Rar) A mișuna. Cadavrele putrede, cadavre pe care foșnesc viermii, sînt ceva obișnuit în literatura asta [decadentă]. IONESCU-RION, C. 102. – Variantă: foșnăí (CONTEMPORANUL, IIIII 286, ALECSANDRI, T. 357) vb. IV. verb tranzitiv foșni

foșnésc v. intr. (imit., d. foș-foș ca și fîșiĭ. V. fojgăĭesc, moșcondesc). Se zice despre huĭetu pe care-l fac frunzele și trestiile cînd bate vîntu, despre un animal care merge pin [!] ĭarbă orĭ pin frunze căzute, despre șoarecĭ cînd umblă pin hîrtiĭ, despre o rochie de matasă [!] mișcată ș. a. verb tranzitiv foșnesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului foșnire

foșnire   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular foșnire foșnirea
plural foșniri foșnirile
genitiv-dativ singular foșniri foșnirii
plural foșniri foșnirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z