FLAMÁND, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Flandra. ◊ (s. f.) grai al limbii olandeze vorbit în nordul Belgiei. (< fr. flamand) adjectivflamand
flamand a. din Flandra: dialect flamand. ║ m. locuitor de acolo. adjectivflamand
FLAMÁND2, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Flandrei. adjectivflamand
flamánd adj. m., s. m., pl. flamánzi; adj. f., s. f. flamándă, pl. flamánde adjectivflamand
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. adjectivflamand
FLAMÁND1, -Ă, flamanzi, -de, adj. Din Flandra, care aparține Flandrei sau populației ei. Limbă flamandă. ▭ Rubens, cel mai mare pictor al școalei flamande. ODOBESCU, S. III 124. adjectivflamand
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde adjectivflămând
flămấnd (flămấndă), adj. Care simte senzația de foame, înfometat. – Mr. flămunt, megl. flămund, istr. flămănt. – Lat. famelicus, cu l propagat (*flamelicus) sau expresiv, cf. 3415 și ulterior disimulat *flamen(i)cus; consoana finală ca în stîng. – Der. flămînjós, adj. (flămând); flămânjúne, s. f. (foame); flămânzáre, s. f. (Trans., deșert, parte a corpului unui animal); flămânzénie, s. f. (starea unei persoane care postește); flămânzí, vb. (a-i fi foame; a provoca foamea); flămânzícă, s. f. (plantă, Drama nemorosa); flămânzílă, s. m. (poreclă dată persoanelor veșnic flămânde). – [3419] adjectivflămând
flămî́nd, -ă adj. (lat. *famulentus [d. famis, foame], de unde s´a făcut *flamuentus, *flămuînd, apoĭ flămînd; it. famulento). Căruĭa ĭ-e foame. Fig. Doritor: flămînd de glorie. – Vechĭ și flo-. adjectivflămînd
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. adjectivflămând
FLĂMÎ́ND, -Ă, flămînzi, -de, adj. (În opoziție cu sătul) Care simte senzația de foame, căruia îi e foame. Își aduse aminte că feciorul îi vine de pe drum lung, că-i trudit și mai ales flămînd. SADOVEANU, B. 57. Flămînd și gol, făr-adăpost. COȘBUC, P. I 207. Lupului îi scăpărau ochii și-i sfîrîia gîtlejul de flămînd ce era. CREANGĂ, P. 23. ◊ Fig. Eram un copilandru. Din codri vechi de brad Flămînzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pămîntul. EMINESCU, O. I 88. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede flămîndului. Flămîndului pîinea-i e în gînd. adjectivflămînd
Flămânda f. 1. sat și schit în jud. Argeș; 2. sat în jud. Vâlcea. adjectivflămânda
flămând ca un lup expr. a fi foarte flămând. adjectivflămândcaunlup
a fi mai flămând cu ochii decât cu burta expr. a fi dornic de cunoaștere / de învățătură. adjectivafimaiflămândcuochiidecâtcuburta
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă verb tranzitivflămânzi
flămânzì v. a-i fi foame. verb tranzitivflămânzì
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. verb tranzitivflămânzi
FLĂMÎNZÍ, flămînzesc, vb. IV. Intranz. A i se face (cuiva) foame, a deveni flămînd; a suferi de foame, a răbda de foame. Mergînd pe drum, au flămînzit grozav, încît nu mai știa ce să facă. Îi chiorăia mațele cumplit ! SBIERA, P. 210. Mănînci pînă a nu fi flămînzit; bei pînă a nu fi însetoșat. ISPIRESCU, U. 25. Cîinele cînd flămînzește, Tot la oase-n vis gîndește. ♦ Tranz. (În opoziție cu a sătura) A face pe cineva să-i fie foame, a-l ține nemîncat, flămînd. verb tranzitivflămînzi
flămînzésc v. intr. Devin flămînd, mi se face foame. V. tr. (și înflămînzesc). Reduc la foame, la foamete. verb tranzitivflămînzesc
flămânzi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)flămânzi | flămânzire | flămânzit | flămânzind | singular | plural | ||
flămânzind | flămânziți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | flămânzesc | (să)flămânzesc | flămânzeam | flămânzii | flămânzisem | |
a II-a (tu) | flămânzești | (să)flămânzești | flămânzeai | flămânziși | flămânziseși | ||
a III-a (el, ea) | flămânzește | (să)flămânzeai | flămânzea | flămânzi | flămânzise | ||
plural | I (noi) | flămânzim | (să)flămânzim | flămânzeam | flămânzirăm | flămânziserăm | |
a II-a (voi) | flămânziți | (să)flămânziți | flămânzeați | flămânzirăți | flămânziserăți | ||
a III-a (ei, ele) | flămânzesc | (să)flămânzească | flămânzeau | flămânziră | flămânziseră |