flăcăĭáș orĭ -ŭáș m. Dim. d. flăcăŭ. substantiv masculinflăcăĭaș
FLĂCĂIÁȘ, flăcăiași, s. m. Diminutiv al lui flăcău; flăcăuș. [Pr.: -că-iaș. – Var.: flăcăuáș s. m.] – Flăcău + suf. -aș. substantiv masculinflăcăiaș
FLĂCĂIÁȘ, flăcăiași, s. m. Diminutiv al lui flăcău. Marinică se uită la muierea lui Uracu și la flăcăiașul culcat sub cojoc. DUMITRIU, B. F. 27. Dragul mamei flăcăiaș ! ISPIRESCU, L. 341. Frunză verde arțăraș, Eu iubesc un flăcăiaș, Voinicel Și tinerel. TEODORESCU, P. P. 306. – Pronunțat: -că-iaș. substantiv masculinflăcăiaș
flăcăiaș | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | flăcăiaș | flăcăiașul |
plural | flăcăiași | flăcăiașii | |
genitiv-dativ | singular | flăcăiaș | flăcăiașului |
plural | flăcăiași | flăcăiașilor |