fluturél m., pl. eĭ. Fluture mic. substantiv masculinfluturel
FLUTURÉL, fluturei, s. m. 1. Fluturaș (1). 2. (La pl.) Plantă erbacee ornamentală, cu flori reunite în capitule mari, galbene în partea superioară, purpurii la bază (Gaillardia aristata). – Fluture + suf. -el. substantiv masculinfluturel
FLUTURÉL, fluturei, s. m. Fluturaș (1). Pînă și flutureii umblau tot doi cîte doi. ISPIRESCU, L. 133. Zbor prin frunze fluturei. BELDICEANU, P. 56. Unde zbor, în care rai, Flutureii de pe plai? ALECSANDRI, P. II 130. substantiv masculinfluturel
fluturel substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | fluturel | fluturelul |
plural | fluturei | flutureii | |
genitiv-dativ | singular | fluturel | fluturelului |
plural | fluturei | flutureilor |