reduceri si promotii 2018
Definitie flutura - ce inseamna flutura - Dex Online

flutura definitie

flútur, a v. intr. (lat. fluctulare [Lbk]. Cp. cu germ. flattern, maĭ vechĭ flutteren și flotern, precum și cu fîlfîĭ, fluid și flux. V. fluture). Fîlfîĭ, mă mișc în vînt (vorbind de aripĭ, steagurĭ ș. a.). V. tr. Fac să fîlfîĭe (aripile, pînza): a flutura o basma la plecarea trenuluĭ (impropriŭ despre arme: a flutura o sabie, a o agita). Rar (după fluĭer). Fluĭer. – Și flúștur și flĭúștur. verb tranzitiv flutur

fluturà v. 1. a agita încoace și încolo (capul, sabia, coada); 2. a se mișca în voia vântului, a fălfăi: lasă vălul ei a flutura BOL. [Onomatopee ce exprimă suflarea vântului sau aripilor (cf. fluture): limba germană posedă întreaga serie alternantă: flattern, flittern, flottern; varianta fluștura e o amplificare a aceluiaș radical imitativ]. verb tranzitiv fluturà

FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre flu­turi, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. e x t. a zbura. [Fluturele] se duse și flutură în cercuri multe asupra feței miresei, cînd ea dormea. EMINESCU, N. 29. Corbul iute se-nălța Și din aripi flutura. ANT. LIT. Pop. I 326. ◊ Fig. De sus fluturînd a căzut Pe bancă o foaie uscată. TOPÎRCEANU, B. 81. Veșteda toamnei frunză... flutură în vînt. alexandrescu, m. 74. 2. Intranz. (Despre steag, haină, barbă, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vînt; a fîlfîi. Va flutura steagul pe întîia gospodărie colectivă, la Mălini. camilar, TEM. 82. Și parcă văd cum fluturînd Se pierde-n zare o năframă. PĂUN-PINCIO, P. 74. Barba lui flutură-n vînturi ca negura cea argintie. EMINESCU, O. IV 197. ◊ F i g. Toate gîndurile lui, ce fluturau împrejurul unor imagini atît de diverse, se adunară... împrejurul uneia singure. D. ZAMFIRESCU, R. 38. ◊ (Poetic) În negura munților, deasupra asfințitului, flu­turau în răstimpuri fulgere, ca năframe de aur. SADOVEANU, N. P. 32. O palidă zîmbire pe buze-i flutura. MACEDONSKI. O. I 253. 3. Intranz. (Regional, de obicei cu determinările « din cap » sau « din coarne ») A mișca, a scutura, a da (din cap sau, despre vite, din coarne). Au fluturat țapul o dată din coarne și atunci au căzut iapa jos. SBIERA, P. 166. Ipate flutura din cap. CREANGĂ, P. 179. 4. Tranz. A mișca (un obiect) încoace și încolo, a agita în aer, a face să fîlfîie. Porniră și multă vreme își fluturară pălăriile în vînt, cu fețele întoarse. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vîntul: El vîjîie din aripi și-și flutură vestmîntul. COȘBUC, P. I 134. Cu ceealaltă mînă fluturînd o parte a mantiei, se ridicară încet prin aerul luciu și pătruns de razele lunei. EMINESCU, N. 65. ◊ Fig. Mările și-au ivit limpezi­mile, Culmile slobode, fără zăvoare, Flutură-n creștete flamuri de soare. DEȘLIU, G. 38. Îmi flutură zarea năframe de nori. BENIUC, V 63. ◊ Compus: flutură-vînt s. m. = om neserios, nestatornic, vagabond, haimana; fluieră-vînt. ♦ (Cu privire la o sabie, la un băț etc.) A învîrti (amenințător) prin aer. Scamatorul și-a fluturat în soare cele trei săbii. SAHIA, N. 67. Doi gealați venea curînd Săbiile fluturînd. ALECSANDRI, P. P. 211. – Prez. ind. și: (rar) fluturez (MACEDONSKI, O. I 257). verb tranzitiv flutura

fluturá (flútur, fluturát), vb.1. A zburătăci, a roi. – 2. A fîlfîi, a se legăna în văzduh. – 3. A mișca, a clătina. – 4. (Înv.) A înnebuni. – 5. (Rar) A fluiera. – Mr. flutur, fluturare. Creație expresivă, care reprezintă ideea de zbor clătinat, ca cel al fluturelui, cf. fil, ca și arab. furfûr, germ. Fleder-, Flitter, it. flùtola (Battisti, III, 1661), it. farfalla, prov. parpaillot, și de asemenea sp. farfullar, refunfuñar. Nu se poate stabili dacă, în rom. der. verbal este anterior sau posterior lui fluture (mr. f(l)itur(ă), flutur, frutur), s. m. (insectă cu corpul alungit și patru aripi de culori diferite; samară; paietă, bob de metal strălucitor); vb. s-a format, mai probabil direct pe baza expresiei imitative *fîltura, cu suf. de asemenea expresiv -ura, cf. gudura, scutura, scăpăra, vîntura. Mai puțin probabilă este der. directă din lat., care a fost propusă adesea, plecîndu-se de la corespondența cu alb. fljuturoń „a zburătăci”, fljuturë, frutul „fluture” (cuvinte care par der. din rom.) și it. fiutola „fluture de noapte” (poate în loc de frottola). Totuși, s-au menționat ca etimoane posibile lat. *fluctulāre „a fluctua” (Diez, II, 22; Meyer 100; REW 3384; DAR; Rosetti, I, 167; cf. în contra Graur, BL, V, 98),în care tratamentul lui ct ar fi greu de explicat; sau lat. *flutulāre, de la flutāre „a pluti” (Candrea, Rom., XXXI, 310; Candrea, Éléments, 96; Candrea-Dens., 610; Pușcariu 626; cf. Densusianu, GS, II, 321) a cărui soluție ar fi posibilă, dacă nu ar fi atît de evidentă apartenența la familia expresivă, cu toți der. săi. Scriban, Archiva, XLI, 48, propunea o origine gepidică; numai Iordan, BF, II, 170, admite origine expresivă. Der. fluștura, vb. (a fîlfîi, a se legăna în văzduh; a se clătina; a agita, a mișca; a fluiera), cu infix expresiv, ca în flișc; flu(ș)turatic, adj. (ușuratic, neserios; frivol, inconstant; nebun, țicnit), pentru al cărui ultim sens, astăzi înv., cf. sp. chiflado; fluturaș, s. m. (dim. al lui fluture; paietă); înflutura, vb. (a împodobi cu paiete). După Pușcariu, Dacor., IV, 683, fluștura ar fi un der. din lat. *floscalia „pleavă”, de la floscŭlus, ipoteză imposibilă din toate punctele de vedere. – Din rom. provin alb. fljuturoń „a zburătăci”, fljuturë „fluture”, bg. flutur, flotore „paietă” (Capidan, Raporturile, 221), cu var. furtúlki, luturka (Bernard 43), și ngr. φλετουράω „a sări”, φουλτράω „a zbura”. verb tranzitiv flutura

fluturá (a ~) vb., ind. prez. 3 flútură verb tranzitiv flutura

FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. verb tranzitiv flutura

!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt verb tranzitiv flutură-vânt

a da fluturește expr. (în sporturile pe echipă) a arunca greșit banul la rișcă sau la tragerea la sorți a terenurilor. verb tranzitiv adafluturește

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului flutura

flutura   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) flutura fluturare fluturat fluturând singular plural
fluturând fluturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) flutur (să) flutur fluturam fluturai fluturasem
a II-a (tu) fluturi (să) fluturi fluturai fluturași fluturaseși
a III-a (el, ea) flutură (să) fluturai flutura flutură fluturase
plural I (noi) fluturăm (să) fluturăm fluturam fluturarăm fluturaserăm
a II-a (voi) fluturați (să) fluturați fluturați fluturarăți fluturaserăți
a III-a (ei, ele) flutură (să) fluture fluturau flutura fluturaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z