flocăí, flocăiesc, vb. tranz. – A jumuli de pene (Hotea 2006). A smulge părul. – Din floc + -ăi. verb tranzitivflocăi
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă verb tranzitivflocăi
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. verb tranzitivflocăi
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (De obicei cu privire la păsări și la alte animale) A smulge părul, blana; a jumuli penele, fulgii; fig. a bate zdravăn, a părui. Acolo află pe iapa babei în forma de cioară și... mi ți-o flocăi, de gîndeai că nu-i mai rămîn pene. RETEGANUL, P. III 52. După ce se aprindea opaițul și tata se punea să mănînce, noi scoteam mîțele de prin ocnițe... și le flocăiam și le șmotream dinaintea lui, de le mergea colbul. CREANGĂ, A. 37. verb tranzitivflocăi
flocăĭésc v. tr. (d. flocĭ). Est. Fam. Zmulg flociĭ, scarmăn. Fig. Bat, trag o trînteală: acest cîne [!] l-a flocăit răŭ pe cel-lalt. V. străfloc. verb tranzitivflocăĭesc
flocăi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)flocăi | flocăire | flocăit | flocăind | singular | plural | ||
flocăind | flocăiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | flocăiesc | (să)flocăiesc | flocăiam | flocăii | flocăisem | |
a II-a (tu) | flocăiești | (să)flocăiești | flocăiai | flocăiși | flocăiseși | ||
a III-a (el, ea) | flocăiește | (să)flocăiai | flocăia | flocăi | flocăise | ||
plural | I (noi) | flocăim | (să)flocăim | flocăiam | flocăirăm | flocăiserăm | |
a II-a (voi) | flocăiți | (să)flocăiți | flocăiați | flocăirăți | flocăiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | flocăiesc | (să)flocăiască | flocăiau | flocăiră | flocăiseră |